Politic

Senatorul Marius Nicoară doreşte modificarea Legii Educaţiei Fizice şi Sportului

marius nicoara

Senatorul clujean Marius Nicoară a făcut marţi, 27 septembrie, o declaraţie în şedinţa Plenului Senatului României în care le-a amintit colegilor săi că a venit momentul ca Legea Educaţiei Fizice şi Sportului să fie modificată, astfel încât sportivii români să obţină performanţe pe plan naţional şi internaţional.

De asemenea, potrivit senatorului legea trebuie adaptată noilor cerinţe sportive pentru că sportivii romani să se poată întrece de la egal la egal cu orice sportiv din lume.

Redam integral declaraţia făcută de Marius Nicoară în Plenul Senatului:

Ne aflăm la câteva săptămâni de la încheierea Jocurilor Olimipice de la Rio și, așa cum am mai atras public atenția, am să revin asupra necesității modificării cadrului legislativ în ceea ce privește Legea 69/2000 – Legea Educației Fizice și Sportului.

            Voi reitera, în fața dumneavoastră, argumentele care stau la baza necesității modificării actului normativ care statuează și reglementează activitatea sportivă din România. Sportivii iși stabilesc obiective  proprii, obiective ale echipelor din care fac parte sau obiective de care noi, eu, dumneavoastra, suntem mandri.

   În ultimii 20 de ani această Lege a suferit nenumărate modificări  fară niciun fel de viziune de ansamblu. Trebuie să stabilim un cadru de finanțare unitară a sportului și de catre autoritațile administrației publice locale și centrale.  Problematica Educației Fizice și Sportului trebuie privită în mod unitar și cu o viziune integratoare în actul de formare a membrilor unei națiuni viguroase.

Modificarea Legii Educației Fizice și Sportului trebuie să fie adaptată noilor cerinţe economice, și sociale și trebuie să stea la baza elaborării unei Strategii Naționale în domeniul Educației Fizice și Sportului.

            Trebuie să avem în vedere sportul de înalță performanță, sportul cu aplicații în domeniul siguranței naționale și profesional, sportul ca element al formării și educării tinerei generații și sportul de masă.

            Toate aceste elemente formează pachetul educațional pe care trebuie să și-l însușească fiecare membru al societății.

            Pentru a realiza aceste obiective prioritare trebuie să găsim soluțiile optime pentru finanţarea activității sportive, trebuie să stabilim un cadru unitar de finanțare a educației fizice cu componenta ei aplicativă și vizibilă – sportul.

            Avem astfel de stabilit atât modul de finanțare al activităţilor sportive pentru zona bazei materiale, cât și pentru zona remunerării atât a specialiştilor în educație fizică și sport, cât și sistemul de prime și stimulente pe care trebuie să le asigurăm sportivilor noștri de performanță care participă la competiții interne și internaționale aducându-și un aport substanțial de imagine a țării noastre.

            Performanțele sportive internaționale sunt oglinda națiunii noastre, sportul de performanță este principalul ambasador al unei noțiuni, așa că nu ne este indiferent cum ne prezentăm pe plan internațional.

            Dictonul care descrie cel mai bine educația fizică și sportul este: “Citius, Altius, Fortius“ – mai repede, mai mare, mai puternic. Este motto-ul Olimpic care trebuie să ne motiveze pentru a elabora un act normativ prin care să ținem cont de toate elementele necesare pentru a stimula activitatea de educație fizică și sport, pentru a atrage tineretul viguros al țării spre sport.

             Trebuie să ințelegem ca Legea sportului nu este o lege de nișă, este o lege pentru noi, pentru societate, pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri. Este o lege prin care ne asumăm cum vrem să trăim și ce fel de societate ne dorim, iar educația fizică și sportul este o investiție majoră în societatea noastră.

            Este necesar ca după elaborarea actului normativ, atunci când ascultăm Imnul Național cu ocazia competițiilor internaționale, să ne simțim mândri că am creat specialiștilor în educație fizică și sport și sportivilor de performanță premisele de a obține rezultate care sporesc prestigiul țării noastre.

     Dragi colegi senatori , trebuie sa întelegem că nu mai putem aștepta ziua de mâine.

     Haideți să oferim noi un rezultat bun!

     Haideți să ne gândim astăzi ca noi suntem o echipă….echipa națională a României și ne stabilim împreună acest obiectiv!”

 

 



Lasă un răspuns

Site creat de