De Vazut

Sfaturi eco – Descoperă ce măsuri poți lua pentru ca afacerea ta să protejeze planeta

Sfaturi eco - Descoperă ce măsuri poți lua pentru ca afacerea ta să protejeze planeta

Oamenii de știință trag semnale de alarmă din ce în ce mai serioase în legătură cu impactul activității companiilor asupra mediului. Poluarea de toate tipurile afectează calitatea vieții tuturor viețuitoarelor. Disparițiile speciilor și schimbările climatice se numără printre cele mai grave consecințe ale neglijenței oamenilor față de mediul înconjurător. Deși nu mulți oameni sunt informați în acest sens, există numeroase soluții pentru a stopa aceste efecte și chiar de la inversa.

Iată cum poți proteja mediul, prin câteva măsuri în cadrul afacerii tale

Posibilitatea de a lucra de acasă

Cea mai simplă schimbare pe care o poți face este implementarea lucrului la distanță, o măsură cu puține costuri pentru un business, dacă profilul afacerii îți permite. Astfel, emisiile de carbon rezultate în urma folosirii vehiculelor sunt eliminate. O alternativă la această opțiune este oferirea beneficiilor pentru folosirea mijloacelor de transport în comun.

Reciclarea ambalajelor și a celorlalte deșeuri

Procesul de reciclare este una dintre cele mai importante soluții pentru a reduce cantitățile de deșeuri deversate atât pe sol, cât și în largul apelor. Dacă business-ul tău se încadrează în rândul celor care pun în piață ambalaje (producători, distribuitori, importatori sau deținători de marca proprie),, conform legislației în vigoare, atunci trebuie atinse obiective globale de reciclare si valorificare a deseurior de ambalaje. Poți apela cu încredere la o organizație care se ocupă cu transferul de responsabilitate pe acest plan, precum EcoSynergy.ro. Astfel, vei scăpa de această grijă și vei contribui la menținerea unei planete mai curate. În România, rata de reciclare este scăzută, comparativ cu restul țărilor din Uniunea Europeană.

Compostarea resturilor

Există și resturi menajere care pot fi utilizarea pentru crearea compostului, o materie care ajută solul să fie mai fertil. Printre acestea se numără resturile vegetale și animale, hârtia și cartonul, rămășițele de lemn și altele. Se poate produce compost atât acasă, cât și la locul de muncă. Este necesară amenajarea unui container în care să fie aibă loc procesele specifice, iar pe Internet poți descoperi mai multe rețete care să faciliteze formarea acestuia.

Servicii de web hosting ecologice

Din nefericire, și activitățile virtuale au un efect sporit asupra mediului. Device-urile pe care le folosesc oamenii și, în special serverele de mari dimensiuni, produc și ele emisii de carbon. De aceea, poți opta pentru furnizori care folosesc energie verde, precum cea eoliană, pentru alimentarea aparatelor. Din ce în ce mai multe companii își propun să ajungă la emisii de carbon nule în următorii ani.

Ambalajele sustenabile 

În funcție de specificul afacerii tale, poți apela la ambalajele sustenabile, fie pentru produsele pe care le vinzi, fie prin achiziționarea de bunuri care sunt împachetate ecologic. Astfel de containere sau învelitoare sunt realizate din materiale care pot fi reciclate sau pot fi folosite pentru producerea de compost, ori sunt fabricate din materiale deja reciclate. De alte, poți apela la opțiuni refolosibile cum sunt sacoșele din textile sau rafie.

Prin urmare, business-ul tău poate avea un impact benefic asupra mediului, dacă faci alegerile potrivite, iar tu poți contribui la protejarea planetei, atât în beneficiul tău, cât și al celor din jur!

sursa foto: Shutterstock.com



Lasă un răspuns

Site creat de