Sport

Simona Halep revine la Cluj. Meciul România – Canada din cadrul Fed Cup se va desfăşura în Sala Polivalentă

cupa davis aprilie cluj napoca

Federația Română de Tenis anunță că a fost stabilit locul de desfășurare a întâlnirii de Fed Cup by BNP Paribas dintre România și Canada, din turul 1 al Grupei Mondiale II, din 10-11 februarie 2018.

Este vorba despre Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cea care a găzduit, până acum, alte două întâlniri ale echipei de Fed Cup a României, în 2016, cu Cehia și Germania.

Ne bucurăm că putem să jucăm în singura sala competitivă la nivel european din România, sala de la Cluj-Napoca, mai ales că am înțeles că pentru acest meci s-a mărit și numărul de locuri. Eu cred că pentru un asemenea eveniment, ținând cont de rezultatele fetelor, de faptul că o avem pe Simona Halep, numărul 1 mondial, că avem cinci jucătoare între cele mai bune 100 din lume, chiar aveam nevoie de o asemenea sală și sunt mai mult ca sigur că o să fie plină.

Este un meci interesant, nu va fi deloc ușor, pentru că în Fed Cup, ca și în Davis Cup, intervine factorul emoțional, ca de fiecare dată când joci pentru țara ta. În echipa Canadei este Eugenie Bouchard, o jucătoare valoroasă, care a fost în Top 10 WTA, dar care, în ultima perioadă, nu a mai avut rezultate atât de bune. În mod sigur va fi un meci foarte interesant și îi aștepăm pe suporteri alături de noi„, a declarat Florin Segărceanu, noul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României, despre această întâlnire cu Canada.



Lasă un răspuns

Site creat de