Sistemul de colectare plutitori amenajat de Primăria Cluj-Napoca pe râul Someș a intrat în faza finală de recepție.
Stăvilarul special a fost amplasat în zona ștrandului Sun din cartierul Grigorescu pentru a colecta deșeurile plutitoare care vin din amonte, una dintre cele mai importante cauze ale poluării râului pe raza municipiului nostru.
Sistemul de colectare de deșeuri plutitoare a fost supus unei etape de teste și îmbunătățiri, fiind o premieră în țara noastră. Deșeurile astfel colectate sunt preluate periodic de primărie prin compania de salubritate. Amenajarea include iluminat cu panouri foto-voltaice și cameră de supraveghere alimentată de asemenea cu energie solară.