Smida Jazz Festival își amână din nou revenirea: „Nu știm când sau dacă va mai urma o ediție”
Smida Jazz Festival, evenimentul care a adus atâtea momente magice în inima Munților Apuseni, nu va avea loc nici în 2025. Anunțul a fost făcut de organizatori printr-un mesaj emoționant adresat comunității de „Smidieni”, așa cum sunt numiți cu drag fanii festivalului.
Deși mulți așteptau cu speranță vestea unei noi ediții, organizatorii au transmis cu tristețe că festivalul nu va reveni în acest an. „Știm că nu e vestea pe care ați fi vrut s-o auziți. Nici pentru noi nu e ușor să o scriem”, au spus aceștia. Dincolo de incertitudinea care planează asupra viitorului evenimentului, mesajul lasă loc unei posibile reveniri, dar fără a promite nimic concret. „În acest moment, nu știm când sau dacă va mai urma o ediție.”
Totuși, într-o notă plină de recunoștință și atașament, echipa Smida Jazz asigură publicul că spiritul festivalului nu a fost abandonat. „Nu am renunțat. Dacă se vor deschide din nou uși și orizonturi, ne vom bucura să dăm din nou viață Smidei, cu voi alături.”
Smida Jazz Festival s-a remarcat în peisajul cultural din România prin atmosfera sa unică: muzică jazz contemporană în mijlocul naturii, ateliere, discuții, activități outdoor și o comunitate formată din oameni care vin pentru mai mult decât un concert. Vin pentru o experiență. În această pauză nedorită, organizatorii îi încurajează pe fani să păstreze viu spiritul Smida: „el rămâne în fiecare amintire, în fiecare adiere de aer crud de munte și melodie care vibrează în noi.”
Pentru cei care au fost acolo, în poienița de la Smida, fiecare ediție rămâne un reper de liniște, vibrație și conexiune autentică. Iar pentru cei care visau să ajungă, speranța rămâne. Chiar dacă muzica tace momentan, ecoul ei nu s-a stins.