Uncategorized

Şofer dintr-o comună clujeană prins de poliţişti cu o alcoolemie record: 2,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (VIDEO)

alcoolemie record

Poliţiştii clujeni au reţinut, pentru 24 de ore, un conducător auto depistat în timp ce circula un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului.

Totodată, polițiștii au constatat că cel în cauză nu are permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul condus.

Ieri, în jurul orei 20:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, Biroul Rutier, au depistat un bărbat, de 60 de ani, din comuna Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E81, pe raza localităţii Moldoveneşti, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 2,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere categoria B.

În baza celor constatate, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI! 

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.



Lasă un răspuns

Site creat de