Din Oras

Şoferii din Cluj amendaţi pentru opriri și staționări neregulamentare

elevi politia locala cluj

În perioada 19-27 ianuarie 2016, polițiștii locali au întreprins zilnic acțiuni repetate în zonele intens circulate din municipiu în vederea identificării și sancționării conducătorilor autovehiculelor oprite/staționate neregulamentar în intersecții, sensuri giratorii, benzi de urgență, treceri de pietoni, stații CTP, benzi de circulație și piste de biciclete.

Acțiunile s-au desfășurat în următoarele zone: PiațaUnirii, B-dul Eroilor, Piața Mihai Viteazu, Piața Gării, Piața Cipariu, str. Constantin Brâncuși și Piața Mărăști.

Au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.255 de lei, dintre care 271 la regimul circulației conform OUG 195/2002 și 542 puncte penalizare, pentru opriri/staționări neregulamentare, din care 169 pe banda de circulație, 39 în intersecții /sensuri giratorii, 37 în stații CTP, 25 pe banda de urgență, 18 pe pistele de biciclete și 8 pe treceri de pietoni.

Astfel de verificări vor continua și în perioada următoare, cu extindere spre alte zone, în scopul asigurării unui trafic rutier și pietonal civilizat.

foto: arhiva



Lasă un răspuns

Site creat de