Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cea de-a unsprezecea ediție a festivalului UNTOLD începe joi, 6 august 2026, la Cluj, accesul în perimetrul festivalului fiind permis în toate cele patru zile între orele 16:00 și 05:00. Prima zi de festival debutează la ora 16:00 și aduce pe scene artiști internaționali, alături de un program care se întinde până în dimineața zilei următoare.
Cel mai așteptat concert al primei zile este cel susținut de Sting, programat pe Main Stage de la ora 21:55.
Programul include, de asemenea, show-uri susținute de The Chainsmokers, James Hype, Smiley și alți artiști, în timp ce pe celelalte scene sunt programate concerte și seturi dedicate mai multor stiluri muzicale.

„Prima zi începe la nivelul marilor scene ale lumii. De la piese care au trecut testul timpului până la sunetele care definesc ringurile de dans din întreaga lume, prima zi reunește artiști, scene și momente menite să fie trăite din plin. Descoperă programul, alege de unde începe călătoria ta și pregătește-te pentru prima noapte a unei experiențe care va rămâne cu tine pentru totdeauna.” au transmis organizatorii UNTOLD.
Potrivit programului oficial al zilei de joi, Main Stage găzduiește concerte și momente speciale încă din prima parte a serii. După aparițiile OLIX & ANER, Alexandra Căpitănescu, DJ Bliss, Smiley și momentul Sadhguru, Sting urcă pe scenă între orele 21:55 și 23:10.
Seara continuă cu Kris Fade & Dean Curtis Music, James Hype, iar în încheiere The Chainsmokers și Maddix.
Pe parcursul ediției din 2026, pe Main Stage sunt programate show-urile unor artiști precum Lewis Capaldi, Zara Larsson, Martin Garrix, The Chainsmokers, Kygo și Flo Rida.
Organizatorii au anunțat că Main Stage din 2026 este cea mai mare scenă realizată până acum pentru UNTOLD. Construcția are o deschidere de 127 de metri și o înălțime maximă de 38 de metri.
Suprafața totală a ecranelor LED ajunge la 1.250 de metri pătrați, iar sistemul vizual integrează aproximativ 15 milioane de pixeli. Spectacolele sunt completate de 1.070 de lumini inteligente.
Pe lângă Main Stage, prima zi de festival include spectacole pe Daydreaming Stage, Galaxy Stage și Alchemy Stage.
Programul începe la ora 16:00, iar ultimele reprezentații sunt programate să se încheie în dimineața zilei de vineri. Printre artiștii care urcă pe scene în prima zi se numără ETY, WOLO, Igor Marijuan, Pandhora Live, RY X (DJ), Armen Miran, Beard2Beard, Persic B2B Paul Svenson, RBØR, Nic Fanciulli, Carl Cox, Priku, Cezar, ZO, TZU, Eva Nicolescu, Alexandra Căpitănescu, Marko Glass ft. BVCOVIA, Albert NBN, Ian, Gramatik și Sigma.
Cea de-a unsprezecea ediție a UNTOLD, aflată pentru al treilea an consecutiv pe locul 3 în clasamentul oficial Top 100 Festivals, va reuni artiști internaționali, un dispozitiv extins de siguranță și un sistem integrat de acces și plată.
În paralel, organizatorii au anunțat reguli privind ridicarea brățărilor, accesul minorilor și obiectele interzise în perimetrul festivalului.
