Uncategorized

Studenţii UT Cluj au obţinut locul I la Concursul Naţional Studenţesc de Ingineria Autovehiculelor

Studenţii UT Cluj au obţinut locul I la Concursul Naţional Studenţesc de Ingineria Autovehiculelor

Studenţii UT Cluj au obţinut locul I la Concursul Naţional Studenţesc de Ingineria Autovehiculelor

In perioada 25-27 noiembrie 2015, la Universitatea Politehnica din București, s-a desfășurat The European Automotive Congress EAEC-ESFA 2015 (the 14th edition of the EAEC Congress and the 9th edition of the International Congress ESFA Fuel Economy, Safety and Reliability of Motor Vehicles), în cadrul căruia a avut loc etapa finală a Concursului Naţional Studenţesc de Ingineria Autovehiculelor ”Profesor universitar inginer Constantin GHIULAI”, domeniul „Dinamica autovehiculelor”, ediția a II-a.

Echipa care a reprezentat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca la această ediție, a obținut un rezultat remarcabil: Locul I la secțiunea pe echipe (prin studenții Visuian Paul, Moldovan Ionuț-Marinel, Dărăbană Andrei, Dragoș Alexandru, Vitan Mihnea-Vlad – toți specializarea Autovehicule Rutiere); Premiul I la individual (Visuian Paul); Premiul II la individual (Moldovan Ionuț-Marinel); Mențiune/Locul 4 la individual (Dragoș Alexandru Vasile).
În etapa finală a ediției a II-a (2015, București) a concursului au ajuns 35 de studenți de la 9 Universităţi din ţară: Universitatea Politehnica din București, Universitatea din Piteşti, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea din Oradea, Universitatea din Craiova, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Academia Tehnică Militară din București.

Desfăşurarea acestui concurs a avut loc sub patronajul Societăţii Inginerilor de Automobile din România – SIAR, cu sprijinul universităţilor care derulează studii superioare de licenţă şi masterat în domeniul ingineriei autovehiculelor. Misiunea asumată de această competiţie este de a continua tradiţia şcolii de ingineri de autovehicule în pregătirea viitorilor specialişti în domeniu și de a promova în rândul tinerilor studenţi dorinţa de a realiza performanţă în studierea disciplinelor specifice domeniului ingineriei autovehiculelor.

La ediţia anterioară care s-a desfăşurat la Craiova, la etapa finală a concursului, studenții care au reprezentat UTC-N au obținut Locul I la secțiunea pe echipe și Premiile I și II la individual. Echipa de studenți de la specializarea Autovehicule Rutiere, din cadrul Departamentului Autovehicule Rutiere și Transporturi al Facultății de Mecanică Cluj, a fost coordonată de Conf. dr. ing. Adrian Todoruț cu sprijinul conducerii Departamentului ART, prin Prof. dr. ing. Nicolae Burnete.



Lasă un răspuns

Site creat de