Studentie, Important

Studiu asupra apei potabile din facultățile clujene

Studiu asupra apei potabile din facultățile clujene

În perioada 25 noiembrie – 15 decembrie, Consorțiul Organizațiilor Studențești Cluj-Napoca (COS Cluj) demarează un studiu în sfera online privind posibila implementare a unor filtre de purificare a apei în toate clădirile în care studenții facultăților clujene participă la cursuri, seminarii, laboratoare.

COS Cluj este o organizație non-guvernamentală constituită în 2003 sub forma unei federații de organizații studențești ce funcționează sub egida celor 5 universități din Cluj-Napoca, având ca obiective, printre altele, promovarea spiritului democratic în mediul școlar și universitar, promovarea spiritului civic în rândul tinerilor, precum și susținerea dezvoltării personale și profesionale prin proiecte de tineret. În acest sens, COS Cluj lansează inițiativa „Apă pură, viață sănătoasă”, un proiect care își propune îmbunătățirea condițiilor de învățare și dezvoltare în mediul academic, vizând în mod direct demersuri pentru facilitarea procesului de instalare în facultăți a unor purificatoare de apă.

Inițiativa „Apă pură, viață sănătoasă” se adresezază, în ceea ce privește scopul final, tuturor celor 5 universități din Cluj-Napoca. Însă, pentru o implementare eficientă a proiectului, se va realiza, în primă instanță, un proiect-prototip în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Astfel, pentru un prim pas, se face apel către studenții tuturor facultăților din cadrul Universității Babeș-Bolyai pentru a răspunde studiului aferent, care este structurat sub forma unui chestionar și este disponibil aici.

Proiectul este realizat cu sprijinul organizațiilor membre COS Cluj, Federației Tinerilor din Cluj și Consiliului Studenților Universității Babeș-Bolyai.

Pentru mai multe informații privind stadiul și evoluția inițiativei „Apă pură, viață sănătoasă” urmăriți pagina de Facebook COS Cluj.



Lasă un răspuns

Site creat de