Din Oras, Important

STUDIU: Cluj-Napoca în topul celor mai poluate oraşe din Europa

Piața Unirii

Românii sunt europenii cei mai afectați negativ de costurile cauzate de impactul poluării aerului asupra sănătății.

Bucureștiul este la rândul său orașul european al cărui locuitori au cele mai mari pierderi anuale din cauza impactului poluării aerului – 3004 Euro pe cap de locuitor.

Foarte îngrijorător este topul poluării cu NO2, unde România ocupă 3 poziții din primele 5 la nivel european.

București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu NO2 (substanță clasificată drept cancerigen de mare risc de Organizația Mondială a Sănătății)

Mai jos găsiți cele mai relevante cifre despre România. Sunt concluziile unei ample cercetări în care au fost incluse 432 de orașe europene, 21 dintre acestea fiind din România.

Studiul este realizat de compania europeană de cercetare CE Delft, la comanda Alianței Europene de Sănătate Publică și a unui consorțiu de organizații neguvernamentale din 10 țări europene, printre care și Observatorul Român de Sănătate. 

Detaliile cercetării pentru fiecare oraș pot fi consultate pe www.cleanair4health.eu, orașele românești incluse în acest studiu fiind: București, Timișoara, Brașov, Cluj, Iași, Ploiești, Craiova, Oradea, Arad, Galați, Pitești, Baia-Mare, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Satu Mare, Călărași, Giurgiu, Focșani, Alba Iulia și Bistrița.

În termeni absoluți, în Europa doar Londra depășește Bucureștiul în privința costurilor sociale legate de problemele de sănătate cauzate de poluarea aerului. Bucureștiul înregistrează anual pierderi în costuri sociale de 6,35 miliarde de euro, pierderi generate de impactul poluării aerului asupra sănătății locuitorilor.

În România, următoarele cele mai afectate orașe sunt Timișoara, Brașov, Cluj și Iași

Costurile sociale cu sănătatea cuprind cheltuielile directe necesare pentru îngrijirea problemelor de sănătate cauzate de poluarea aerului, precum și cheltuielile indirecte cauzate de scăderea speranței de viață.

În principalele orașe românești afectate (București, Timișoara și Brașov) particulele fine PM2.5 și PM10 au cel mai important impact negativ asupra acestor costuri, urmate de emisiile de oxizi de azot NO2, emisii cauzate în special de mașinile vechi și cele diesel.

Studiul european concluzionează că reducerea poluării aerului ar trebui să devină o prioritate de sănătate publică în orașele Europei. Rezultatele sunt relevante și în contextul pandemiei COVID-19, cercetările arătând că o calitate inferioară a aerului poate crește mortalitatea în cazurile de COVID-19.

Introducerea unor politici de transport la nivelul orașelor afectate poate îmbunătăți considerabil și rapid calitatea aerului, se mai arată în studiu. Astfel, o creștere de doar 1% a numărului de mașini într-un oraș duce la creșterea costurilor sociale cauzate de poluarea aerului cu 0,5%.

O altă recomandare a studiului CE Delft este construirea unei rețele de monitorizare a calității aerului, în prezent existând prea puține astfel de stații de monitorizare. Observatorul Român de Sănătate este partener în cadrul rețelei Aerlive de monitorizare a calității aerului în București și a lansat campania Ce Aer Respir pentru a construi o rețea similară în Cluj-Napoca.

foto: Andrei Stanea



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de