Social & Cultura, Important, Studentie

Tabăra de restaurare la Castelul Banffy din Bonţida va avea loc şi în 2017

Castelul Bánffy Bonţida

Fundația Transylvania Trust continuă și în această vară programul internaţional de instruire în restaurarea patrimoniului construit, destinat studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, precum și altora interesați.

Cursul este adresat și muncitorilor din industria construcțiilor care doresc să se specializeze în domeniu. Obiectivul cursului este revigorarea și instruirea  meseriilor tradiționale din domeniul construcțiilor.

Durata cursului este de două săptămâni, timp în care participanții vor beneficia de instruire teoretică și practică. În cadrul instruirii teoretice participanții vor cunoaște principiile și metodologiile reabilitării patrimoniului construit prin prelegeri ținute de profesori universitari și specialiști din țară și din Marea Britanie. La fel, instruirea practică va fi condusă de meșteri restauratori din țară și din străinătate. Participanţii pot alege una dintre următoarele ateliere:

  • zidărie (restaurare de bolți, tehnici murale -3 zile),
  • tâmplărie și restaurare mobilier vechi,
  • pietrărie.

Programul conține o excursie de studiu în cadrul căreia se vor vizita mai multe monumente de valoare din Transilvania, dintre care unele sunt în curs de restaurare, participanții având ocazia să studieze și alte lucrări de reabilitare.

Tabăra de restaurare se va desfășura în perioada: 30 iulie – 13 august 2017

La program au participat până în prezent peste 2000 de cursanţi din 26 de ţări (România, Albania, Australia, Brazilia, Belgia, Franţa, Ungaria, Polonia, Slovenia, Suedia, Marea Britanie, Statele Unite, etc.)!

Înscrierile se fac online, completând și trimițând formularul atașat pe adresa bhct@transylvaniatrust.ro până în data de 15 aprilie 2017.

Pentru detalii suplimentare despre cursurile și activitățile noastre, vă rugăm scrieți-ne pe adresa: office@transylvaniatrust.ro.



Lasă un răspuns

Site creat de