Social & Cultura, Important

Tabloul „Funeraliile lui Duchamp” semnat de Adrian Ghenie a fost vândut cu 4,3 milioane de lire sterline

Tabloul „Funeraliile lui Duchamp” semnat de Adrian Ghenie a fost vândut cu 4,3 milioane de lire sterline

Pentru suma de 4,3 milioane de lire sterline și-a vândul artistul Adrian Ghenie, absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj, unul dintre tablourile sale.

Tabloul „Funeraliile lui Duchamp” a fost vândut de către Casa de licitații Sotheby’s, care au estimat, inițila, lucrarea la  2,5 – 3,5 milioane de lire sterline.

Pictura a fost realizată în urmă cu zece ani și are  o dimensiune de 2 pe 3 metri.

Adrian Ghenie este originar din Baia Mare, dar a urmat cursurile la Universitatea de Arte și Design din Cluj, absolvind în 2001. În 2005, împreună cu Mihai Pop, a fondat Galeria Plan B, extinsă ulterior și în Berlin.

Până în 2013, Ghenie și-a împărțit viața între România și Germania, însă, în cele din urmă, a ales Berlinul, unde este considerat unul dintre reprezentantii noului val al artei vizuale românești.

Pictorul și-a bătut, în octombrie 2016, propriul record cu tabloul “Nickelodeon”, vândut pentru 9 milioane de dolari la casa de licitații Christie’s.



Lasă un răspuns

Site creat de