Uncategorized

Târgul de Economie Socială Clujul Inclusiv: produse unicat și povești de viață

Targul de economie sociala Clujul Inclusiv

Clujenii sunt așteptați de mâine până duminică la un târg inedit, unde vor fi expuse spre vânzare produse realizate de persoane din categorii defavorizate. Târgul de Economie Socială Clujul Inclusiv aduce în atriumul de la Iulius Mall peste 20 de organizații și asociații din România a căror activitate principală este integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, tineri din centre de plasament, persoane din centre de zi ori aflate în închisoare. Proiectul este înscris în calendarul activităților „Cluj2015 – Capitala Europeană a Tineretului” și este realizat și susținut de Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Timp de trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să interacționeze cu participanții, să afle mai multe despre produsele create, precum și despre activitatea lor. Printre participanți este și Irina Maria, un copil în vârstă de nouă ani, din Pitești, care suferă de trombofilie severă cu trei mutații genetice și are nevoie de tratament în Italia. În ciuda bolii, Irina Maria este o pictoriță foarte talentată, iar creațiile sale pot fi admirate și cumpărate la târg.

Târgul de Economie Socială Clujul Inclusiv va fi deschis de vineri până duminică (23-25 octombrie), între orele 10.00 și 22.00. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora 12.00, în atriumul Iulius Mall. Tot mâine, de la 13.00 la 15.00, și sâmbătă, între 17.00 și 19.00, se vor desfășura și programe artistice susținute de participanți: dansuri, scurte scenete, activități interactive.

Economia socială este la început de drum în România și include forme de organizare precum cooperative, societăți mutuale, asociații și fundații. Aceasta nu urmărește obținerea de profit, așa cum este cazul economiei de piață, ci vizează îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de oportunități persoanelor care fac parte din categorii vulnerabile.

 

 

 

 

 



Lasă un răspuns

Site creat de