Din Zona

Târgul Produs de Cluj ajunge la Zalău

produs de cluj Zalău

Asociația Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Zalău, organizează a patra ediție a târgului producătorilor și meșteșugarilor clujeni în județul Sălaj. Evenimentul se va desfășura între 22 şi 24 aprilie pe platoul de marmură din centrul municipiului Zalău.

Târgul va reuni aproximativ 80 de standuri, expozanții fiind mici întreprinzători privați, majoritatea provenind din județele Cluj și Sălaj, dar și invitați speciali din alte zone învecinate. Extrem de important este faptul că toţi producătorii și artizanii prezenți în târg dezvoltă afaceri de familie și oferă spre vânzare mărfuri din producție proprie. Astfel, vizitatorii târgului Produs de Cluj vor avea ocazia să cumpere la preț de producător costume populare, sculpturi în lemn, bijuterii lucrate de mână, produse din carne, lactate, gemuri preparate după rețete tradiționale, miere de albine, ciocolată și prăjituri de casă, sucuri, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, produse pe bază de lavandă.

Pentru cei mici sunt pregătite programe speciale, respectiv un spectacol de magie susținut de artiști clujeni, atelier de sculptură în fructe și legume, precum și un parc de distracții.

Odată cu venirea primăverii şi apropierea Sfintelor Sărbători Pascale, seria târgurilor Produs de Cluj a fost reluată cu un nou eveniment dedicat atât degustării şi achiziţionării produselor locale şi tradiţionale de cea mai bună calitate, direct de la producători, cât şi participării la evenimentele cultural-artistice organizate cu acest prilej. Sper ca un număr cât mai mare de locuitori ai Zalăului dar şi din împrejurimi să profite de acest eveniment devenit deja tradiţie, contribuind astfel la păstrarea şi promovarea valorilor, tradiţiilor şi produselor locale”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat.

Conform statutului Asociației Produs de Cluj, organizaţie care sprijină micii meseriași și producători, expozanții nu plătesc chirie pentru spațiu sau standuri.

 



Lasă un răspuns

Site creat de