Amenajarea unei locuințe poate fi un proces plăcut și stresant în același timp. Gândul la produsul final te poate motiva să cercetezi cât mai mult și să îți găsești inspirația din tot felul de surse. La urma urmei, vei trăi în aceste camere pentru mulți ani de acum încolo și cu siguranță îți dorești ca locuința ta să aibă un design cât mai modern și primitor. Dacă pentru dormitoare și sufragerie ai probabil mai multe idei, ce se întâmplă cu bucătăria? Dacă înainte nu obișnuia să aibă decât o funcție, gătitul, acum este locul unde toată familia se adună dimineața, unde îți poți savura cafeaua și unde vei servi masa.
Iată TOP 4 aspecte de care să ții cont ca să ai o bucătărie de invidiat!
- Ține cont de spațiu
Ai grijă să măsori spațiul în mod corespunzător. Trebuie să accepți spațiul pe care îl ai și să îl ocupi eficient. Nu face o insulă prea mare doar de dragul designul dacă nu ai destul loc pentru asta. Ține cont că pe lângă ustensile, spații de depozitare, mese și scaune, este nevoie și de spațiu de trecere, în special în cazul în care ai o familie mare și o bucătărie mică. Cu toate acestea, nu trebuie să renunți la montarea unei mașini de spălat vase dacă îți dorești acest lucru. Poți opta pentru scaune și mese pliante ca să câștigi spațiu.
- Gândește-te la ce funcții va avea bucătăria
Ce îți dorești să faci în bucătărie? O vei folosi doar pentru preparatul mâncării? Va fi un punct de întâlnire pentru tine și familia? Va fi locul unde îți vei primi oaspeții sau unde îți vei verifica mailurile și vei lucra remote din când în când în timp ce îți bei cafeaua? Răspunde-ți la astfel de întrebări înainte să cumperi lucruri pentru bucătăria ta. În funcție de ceea ce hotărăști, poți investi într-o masă mai mare, în mai multe spații de depozitare sau poți alege un design mai primitor.
- Alege combinația de culori potrivită gusturilor tale
Culorile au o influență foarte puternică asupra stării de spirit. De aceea, ar trebui să fii mai atent atunci când alegi nuanțele pentru bucătărie, deoarece fiecare are câte o semnificație aparte. Îți dorești mai mult spațiu? Atunci ar trebui să alegi culori deschise. Vrei ca atunci când intri în bucătărie să te simți energizat? Alege o nuanță de portocaliu. Cercetează înainte efectele pe care le are fiecare culoare și alege-o pe cea care se potrivește cel mai bine atmosferei de ansamblu pe care vrei să o conturezi.
- Aranjează cu atenție colțul de lucru
Locul unde vei prepara mâncarea este, poate, cel mai important spațiu din bucătărie. De aceea, trebuie să investești în ustensile și corpuri pentru depozitat cât mai practice și de calitate. De asemenea, chiuveta ar trebui să fie de calitate, deoarece o vei folosi în fiecare zi și este un element indispensabil într-o bucătărie. Poți studia oferta de chiuvete de bucătărie de la Homelux, unde găsești produse de calitate și pentru toate buzunarele.
Cu alte cuvinte, atunci când îți amenajezi bucătăria trebuie să gândești practic și potrivit funcțiilor pe care le va avea. Așadar, lasă-te inspirat de ideile acestui articol și amenajează-ți bucătăria de vis!
Sursa foto: Pexels.com