IT, Important

TechJam: sesiune de conferințe dedicate tehnologiei, la TechFest Cluj

Conferintele TechFest 2016 6

Douăzeci de vorbitori și două zile de dezbateri intense, prezentări și ateliere susținute de specialiști în tehnologie, IT și inovație – aceasta este pe scurt TechJam, conferința de la Cluj pregătită de organizatorii TechFest pentru pasionații de tehnologie.

Cea de-a doua ediție clujeană a festivalului a debutat luni, cu ateliere de eficiență energetică, și continuă până duminică cu forumul Smart Cities, gala premiilor industriei, un hackathon, expoziția cu obiecte inteligente și tehnologii ale viitorului, un salon educațional dezvoltat împreună cu Institutul Francez din România și o seară de gaming.

Sesiunile TechJam din 1 și 2 noiembrie sunt structurate pe mai multe categorii, pe baza specializărilor abordate, și au loc în paralel la ClujHub (str. Pitești nr. 19) și la The Office (parter, clădirea C, aripa B). La ClujHub, dimineața de 1 noiembrie este rezervată atelierului digital Google susținut de Elena Dobre, reprezentant Google România. După-masa, Romeo Man, MAN Digital, susține atelierul de marketing automatizat, iar Dan Radu, de la Macromator, cel de tehnologii de marketing. La The Office, temele zilei sunt SAP Hybris, cu vorbitori invitați Tudor Stanciu de la IBM, Andrei Drăghia, Roland Kentsch, Bogdan Marian și Sebastian Mekal de la iQuest și Alexandra Retegan de la Evozon, și FinTech, cu Youssef Hautier – Younify, Ronald Verbugge – Red to Blue și Alexandra-Diana Cohuțiu – Laurențiu, Laurențiu & Associates.

Joi, 2 noiembrie, la ClujHub are loc atelierul de Design Thinking susținut de Stephane Demicheli, reprezentant al BRD – Groupe Société Générale. În același timp, la The Office se vorbește despre securitate cibernetică cu Tudor Damian de la Avaelgo și Ovidiu Cical, CoSoSys/OWASP ; inteligență artificială, cu Răzvan Florian de la Institutul Român de Știință și Tehnologie ; Internet of Things, cu Andrei Grigoraș de la iQuest, George Platon de la BuddyGuard și Alex Catrin, de la AdNet Telecom.

Conferintele TechFest 2016 5

Accesul la evenimente al publicului interesat este gratuit, pe baza înscrierii pe site, aici: http://cluj.techfest.ro/festival-events/tech-jam/. La aceeași adresă este disponibil și programul detaliat al TechJam.

TechFest 2017 a început la Timișoara, în octombrie, iar în luna noiembrie va ajunge și la Iași. Prima ediție TechFest a avut loc în noiembrie 2016 la Cluj-Napoca și a adus 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathonul MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, CodeCamp și Business Mixer, competiția Transilvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic TETAPOLIS, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și Gala Tech Industry Awards.

Acestora li se adaugă zeci de mii de vizitatori ai expoziției tehnologice ExpoTech de la Iulius Mall Cluj. Evenimentul a mai însemnat premii în valoare totală de 25 de mii de euro, 4.250 de ore cumulate de programare la MegaHack și 70 de ore de prezentări susținute de specialiști. În total, au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.



Lasă un răspuns

Site creat de