Timp liber, Important

Tenorul Alessandro Safina revine cu un nou concert la Cluj-Napoca

ALESSANDRO SAFINA

ALESSANDRO SAFINA, unul dintre cei mai populari tenori din lume, revine cu un nou concert în România, grație organizatorului Premium Booking.

După spectacolul impresionant prezentat la București, unde a fost ovaționat de peste 4.000 de spectatori, îndrăgitul tenor și-a răsplătit admiratorii cu nu mai puțin de 5 bisuri.

Spre încântarea publicului, ALESSANDRO SAFINA revine în România pe 14 decembrie, într-un concert special de Crăciun ce va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj – Napoca.

Vocea sa limpede, puternică și senzuală va răsuna pe scena din Cluj în acompaniamentul unei orchestre simfonice, iar repertoriul vast de pop-opera, rafinat și foarte elegant, în ton cu muzica specifică finalului de an, va contura atmosfera perfectă a unui concert de neuitat.

Biletele pentru noul concert Alessandro Safina sunt disponibile la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează: 315 lei (Golden VIP), 263 lei (VIP), 210 lei (Categoria I), 168 lei (Categoria a II-a), 116 lei (Categoria a III-a) și 63 lei (Categoria a IV-a).

Acestea pot fi achiziționate online de pe www.bilete.ro și www.eventim.ro sau din magazinele partenere ale acestora – Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Carrefour, benzinariile OMV, de la Oficiile Poștei Române și magazinele Inmedio.



Născut pe 14 octombrie 1963 în micul oraș Siena din Italia, Safina își descrie copilăria ca fiind una „normală, foarte normală”. I-a plăcut opera de mic, iar părinții i-au încurajat această pasiune. Când a împlinit 17 ani, tânărul Alessandro a devenit tot mai atras de muzica pop. „A fost un moment extraordinar al vieții mele. Erau multe trupe care îmi plăceau: U2, Simple Minds, The Clash, care au adus un nou val în muzică. Trupa U2 îmi place în mod special pentru că piesele lor reprezintă dragoste și pace. Mi-ar plăcea să cânt în duet cu Bono”, a declarat Alessandro Safina.

Totuși, tânărul Alessandro a continuat pe drumul operei, obținând roluri importante în spectacole precum „La Boheme” de Puccini sau „Eugenio Onieghin” de Ceaikovski.

În momentul în care l-a întâlnit pe celebrul pianist și compozitor Romano Musumarra și s-a ivit șansa de a face un album care să combine muzica pop cu opera, Alessandro a acceptat provocarea imediat. Rezultatul a fost albumul care îi poartă numele, „Alessandro Safina”.

Despre colaborarea cu Romano Musumarra, Safina a declarat: „Ca să fiu sincer, experiența muzicală alături de el, a fost extraordinară, dar experiența de a lucra cu el ca om, a fost foarte proastă. Au fost multe probleme după lansarea acelui album. Oricum, nu am mai auzit nimic de el de multă vreme”.

Experiența neplăcută nu l-a descurajat pe Alessandro Safina. Pe albumul Sognami, Alessandro a pășit din nou în universul pop-opera, colaborând de data aceasta cu producătorul german, Alex Christensen. Una dintre piesele incluse pe album este „Annie’s Song” (John Denver), despre care Safina a declarat: „Îl iubesc pe John Denver! Are foarte multe piese frumoase, iar versurile lui pot fi considerate adevărate poezii. Am ales această piesă pentru că am considerat că este foarte romantică și simplă”.

13 piese incluse pe acest album au fost înregistrate 4 limbi diferite: engleză, italiană, franceză și spaniolă. „Nu a fost foarte dificil.Mi-am dat silința. Oricum, în calitate de tenor de operă am cântat franceză, rusă, chiar și turcă. Deci nu a fost prea dificil. Atunci când înregistrez ceva, nu mă gândesc prea mult. Pur și simplu vreau să creez ceva bun”, a declarat Alessandro Safina.

În 2002, a înregistrat alături de Elton John piesa „Your song„, care a ajuns pe locul 5 în clasamentele din Marea Britanie. Alessandro Safina a colaborat cu numeroși artiști internaționali, printre care Carlos Santana, Rod Stewart, Miriam Stockley, Sarah Brightman, José Carreras și Mario Frangoulis.

Safina se bazează pe un repertoriu de melodii uimitor de pasionale ce evidențiază profunzimea sa emoțională, care este deopotrivă convingătoare și captivantă”, scrie Jonathan Widran pe site-ul All Music Guide.

Datorită look-ului său, a fost asemănat adesea cu actorul George Clooney, iar revista „People’s Magazine” l-a inclus pe Alessandro Safina, în 2002, în clasamentul celor mai frumoși 50 de oameni din lume.



Lasă un răspuns

Site creat de