„Cum va fi vremea la Electric Castle?” e o discuție mereu actuală între fanii festivalului.
Pentru a se asigura că în 2017 rezultatul acestei dezbateri va fi unul pozitiv, indiferent de cum va fi vremea, Electric Castle Festival și NN Asigurări anunță lansarea „The Weather Policy” și semnarea oficială a contractului de asigurare.
În baza poliței, NN Asigurări și-a luat angajamentul ferm că, indiferent de cum va fi vremea între 12-16 iulie la Bonțida, va acoperi cu suma de 30.000 de euro proiectul prin care zeci de familii vor fi ajutate să aibă, pentru prima oară în viață, curent electric în locuințe. În plus, Electric Castle va dona câte 1 euro pentru fiecare bilet vândut începând de azi și până la sfârșitul ediției a 5-a. Întreaga sumă va ajunge la „Free Miorița”, fundația care a selectat 25 de familii cu copii din Bistrița‑Năsăud, Botoșani, Brașov, Harghita, Neamț, Vrancea și Teleorman ce vor primi „lumină” prin câte o instalație fotovoltaică.
Inițiativa propune un mecanism simplu de implicare a participanților la festival. Organizația „Free Miorița” poate mări lista beneficiarilor în funcție de contribuțiile directe aduse de către publicul Electric Castle. Acesta are mai multe posibilități de a se implica, începând de la simplul gest de a promova în social media cauza și acțiunea, până la donații directe, achiziționarea de bilete la Electric Castle și produse sub marca #rainorshine. O listă extinsă ar permite Free Miorița să susțină pe termen lung programul „Lumină pentru România”, prin care organizația încearcă să rezolve problemele a peste 100.000 de familii din țară ce nu au acces la nicio sursă de curent electric.
RAINORSHINE.RO este platforma online dedicată inițiativei semnate de Electric Castle și susținute de NN, unde sunt disponibile informații despre „The Weather Policy” și cauza socială, respectiv necesitatea luminii și electricității în casele celor 25 de familii. Totodată, platforma permite și înscrierea propriei prognoze meteo prin alegerea uneia dintre cele două opțiuni: „Va ploua la Electric Castle” / „Va fi soare la Electric Castle”.
Rezultatul final al dezbaterii va fi transmis către INMH, pentru eventuale modificări ce vor fi aduse în toate hărțile meteo din perioada 12-16 iulie 2017.