Sport

Tineret sportiv: Ce face America altfel față de România?

Tineret sportiv: Ce face America altfel față de România?

În timp ce americanii scot tineri sportivi pe bandă rulantă, noi ne întrebăm de ce sistemul nu funcționează la fel de bine și la noi. Ce facem greșit de tinerii lor reușesc să ajungă departe, în viață și în sport, iar ai noștri se pierd de la o vârstă fragedă? În ziua de azi a devenit imposibil și să pui ponturi pariuri pe vreo competiție în care sunt implicați români fără să te îngrijorezi că poate al nostru nu este suficient de “motivat” sau că poate și-a pierdut toată noaptea prin club.

Ce face altfel America?

Americanii susțin dezvoltarea sportivului ca individ în primul rând

Indiferent de cât de talentat ești și oricât de mult ai muncit ca să-ți dezvolți respectivele calități, trebuie să fii conștient că e posibil să nu reușești. Ca ceva, pe parcurs, să se întâmple prost și tu să fii nevoit să alegi un alt drum. Americanii îți dau seama de acest lucru și de aceea insistă ca tinerele lor talente din sport să aibă și un plan de rezervă. Ca urmare, școlarizarea contează foarte mult. Și bursele asigură că atleții pot merge la cele mai bune licee și facultăți.

Nu toată lumea ajunge în NBA, NFL sau MLS, iar faptul că sportivii au și o diplomă pe care să se bazeze în viața de adult contează enorm. Sigur, prezența lor la cursuri nu se numără neapărat printre priorități, însă aceștia trebuie să frecventeze școala și să ia anumite note. Astfel, sunt excluși din activitatea sportivă. La noi, cei care sunt înscriși la fotbal sau la oricare alt sport nici nu știu cum arată profesorii la față. Și nimeni nu face nimic ca tinerii sportivi să includă și școala în planurile lor de viitor.

Unul dintre cele mai bune exemple vine din tenis. În State, sunt mulți jucători de tenis care preferă să-și termine studiile înainte să devină profesioniști. Până atunci, își reprezintă facultatea la diferite de competiții de tenis. Deși au posibilitatea să o facă mai devreme, amână momentul trecerii la profesioniști fiindcă știu cât de greu este să intri în top 100 mondial, acolo de unde începe cu adevărat independența financiară în tenis.

Sponsorii fac diferența

Să te transformi dintr-un talent într-o certitudine necesită timp. Indiferent de sport sau de background. Americanii știu acest lucru și își susțin sportivii. Federațiile, dar mai ales sponsorii sunt acolo pentru a se asigura că niciun talent uriaș nu se irosește. Asta în timp ce la noi Simona Halep a avut nevoie de un uriaș efort financiar din partea familiei, altfel totul ar fi rămas doar la stadiul de “ce ar fi fost dacă?”.

Mulți tineri fotbaliști din România renunță pentru că nu au bani nici măcar să ajungă la antrenamente. Nu sunt susținuți deloc, iar noi ne mirăm cum de naționala României a ajuns în “lumea a treia” a fotbalului mondial. Dar înainte să ajungă sponsorii la ei, toți sportivii ar trebui să fie promovați și susținuți de federații și de oamenii care sunt acolo pentru a se asigura de viitorul sportului românesc.

Academia lui Hagi, exemplu pozitiv

Într-o Românie în care este uimitor de dificil să împarți școala cu sportul de performanță, Gheorghe Hagi a reușit să formeze la academia sa de fotbal un mediu perfect pentru dezvoltarea sportivilor. Fostul “decar” al Naționalei se asigură că tinerii fotbaliști au grijă să învețe carte și să combine școala cu fotbalul. Totul în condiții de nota 10. Ba chiar la academie sunt și psihologi pentru a se asigura că niciunul dintre acești tineri nu se pierde pe parcurs.



Lasă un răspuns

Site creat de