Uncategorized

Tinerii excepționali ai României sunt premiați la Gala Națională a Societății Civile Tinere

gala nationala a societatii civile

Cea de a doua ediție a Galei Naționale a Societății Civile Tinere din România are loc în Capitala Europeană a Tineretului, sâmbătă, de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților.

În cadrul galei sunt reconoscute meritele tinerilor din România, ale celor care au rezultate deosebite în domeniile în care activează și ale celor care încearcă să transforme în bine comunitățile în care trăiesc.

Evenimentul îi are ca invitați pe membrii trupei Big Band Gaio, care vor susține un concert în timpul serii și pe Bogdan Bob Rădulescu ca moderator. Intrarea este liberă.

La prima ediție, în 2014, au fost jurizați 125 de tineri, anul acesta numărul celor nominalizați la Gala Națională a Societății Civile Tinere este de 225.

Aceștia vor fi premiați în 10 domenii de activitate: artă și cultură, IT, sport, mediu, inovație, educație, business, umanitar, cercetare și voluntariat.

Juriul este format din 39 de specialiști în fiecare dintre aceste domenii.

Premiile vor fi acordate în prezența oficialităților locale, consilierului prezidențial, reprezentanților Parlamentului European și Comisiei Europene, membrilor juriului și a partenerilor.

Aici puteți găsi lista finaliștilor.

Evenimentul este organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj și Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, împreună cu The Duke of Edinburgh’s International Award Romania.

Parteneri: Federația SHARE Cluj-Napoca, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna.

Susținători: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Consiliul Tineretului din România, Cercetașii României, Fundația Noi Orizonturi, Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari Din România – Makosz, Conferinţa Tineretului Maghiar din România, YMCA Transilvania – IKE și Uniunea Cercetașilor Maghiari Din România.



Lasă un răspuns

Site creat de