Uncategorized

Tradition NOW, un eveniment dedicat modei intr-un cadru rustic la Cluj

tradition now cluj

Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj Napoca va fi, duminica, gazda evenimentului Tradition NOW, un eveniment dedicat modei care se desfășoară într-un cadru rustic.

Reinterpretarea motivelor tradiționale și angrenarea acestora în contextul actual fiind obiectivele principale ale acestuia. Creațile vestimentare ale design-erilor români care au reușit să inițieze adevărate trend-uri, în lumea modei, prin folosirea motivelor tradiționale vor fi expuse la Tradition NOW. Printre invitații evenimentului se numără: Ana Maria Gal, Georgiana Giuroiu, Iiana, Iutta, Mândra Chic, Mesteshukar Butiq, Nadejda Iacubina, Oana Lupas și Șezi Brand și Infinity Tattoos.

 Ultima duminică din luna august este dedicată reinterpretării motivelor tradiționale românești și prezentării acestora în contextul actual. Pe lângă prezentările de modă și creațiile expuse în cadrul evenimentului, persoanele prezente sunt invitate să ia parte și la atelierele de mediere artistică dedicate meșteșugăritului. Veștile bune nu se opresc aici, cei prezenți la eveniment se vor putea bucura și de o degustare de vin pe ritmurile dj-ului clujean Danaga.

Evenimentul va fi moderat de Monica Bota Moisin, inițiatoarea proiectului “Legea IEI – simbol național”, proiect care face parte dintr-o amplă propunere de lucrare de doctorat. Împreună cu La Blouse Roumaine, Monica pregătește demersurile necesare pentru recunoașterea Iei Românești ca simbol cultural identitar și brand de țară al României care să se bucure de protecție juridică la nivel internațional.

Integrarea elementelor și motivelor tradiționale în zona design-ului și în lumea modei reprezintă un „must have” al anului 2015. Odată cu trecerea timpului revenirea la tradițiile și obiceiurile românești reprezintă unul dintre atuu-rile naționale prin care putem să ne valorificăm ca și popor. Valorificarea elemetelor tradiționale, definitorii pentru noi, și integrarea acestora în trend-urile actuale reprezintă un punct de maxim interes pentru toate reprezentantele genului feminin și de ce nu și pentru bărbați. Scopul evenimenului este reprezentat de evidențierea diferitelor posibilități prin care putem să ne valorificăm tradițiile”, declară organizatorii evenimentului.

Evenimentul poate fi gasit aici: https://www.facebook.com/events/125104817832647/

 

„Tradition NOW” este al doilea eveniment din cadrul „Platformei Culturale TiMAF”. Scopul acestui eveniment este să readucă în prim plan arta tradițională și meșteșugăritul.  Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a  Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”.. Proiectul este finanțat printr-un GRANT oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României. În ceea ce privește accesul la evenimente: toate acțiunile și evenimentele demarate vor fi cu intrare liberă pentru public.

afis- tradition now2

Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania se adresează publicului clujean și național, fiind un promotor al evenimentelor culturale. TiMAF joacă un rol cheie în promovarea culturii și a artei, dar și pentru încurajarea tinerelor talente autohtone. Festivalul se bucură de susținerea personalităților consacrate din domeniul cultural de la nivel local și național prin implicarea instituțiilor publice, a ONG-urilor, mediului corporate și a operatorilor culturali.

 

 

 

 

 



Lasă un răspuns

Site creat de