Duminică s-a anunțat candidatul la funcția de președinte al României din partea Partidului Mișcarea Populară.
Noul candidat va propulsa PMP ca număr de voturi, fiind propus de către Traian Băsescu din rândul intelectualilor care l-au sprijinit pe durata mandatelor.
Theodor Paleologu a fost unul dintre primii susținători ai PMP, devenind membru în 2014 la înființarea partidului de dreapta conservatoare.
„Candidatura domnului Theodor Paleologu la alegerile prezidențiale din partea Partidului Mișcarea Populară aduce un plus de calitate scenei politice de azi și desigur ajută partidul să crească semnificativ. Ca om de cultură și diplomat, Theodor Paleologu este susținut de categorii importante din România care în ultima vreme au fost ușor ignorate precum intelectualii și credincioșii„, afirmă senatorul Vasile-Cristian Lungu,președintele PMP Cluj și susținător al lui Theodor Paleologu încă de la începutul discuțiilor despre candidatura PMP la prezidențiale.
Surpriza-strategică a lui Traian Băsescu, candidatura lui Theodor Paleologu va aduce efecte pozitive în numărul de votanți pentru Partidul Mișcarea Populară și mai mult va întări profilul partidului: valori creștine, de dreapta, apartenența la Partidul Popular European și linia conservatoare.
„Revenirea intelectualilor în rândul Partidului Mișcarea Populară va trasa o nouă direcție pentru politica românească, mai aproape de construcția europeană și mai departe de rușinea în care s-a blocat politica în ultimii ani„, susține senatorul Vasile-Cristian Lungu, președinte PMP Cluj.
Traian Băsescu este convins că prezența lui Theodor Paleologu ca și candidat la prezidențiale va încurca planurile pentru turul 2 ale lui Dan Barna și Viorica Dăncilă.
Profilul lui Theodor Paleologu este de neegalat fiind educat în universități precum Universitatea Sorbona din Paris și École normale supérieure (ENS), Universitatea New York și Harvard.
Pe lângă educația deosebită, Theodor Paleologu a fost ambasador, ministru al Culturii și deputat în legislatura 2008-2012. Partidul Mișcarea Populară oferă românilor la alegerile prezidențiale din toamnă oportunitatea de a alege un altfel de politician, un politician din rândul intelectualilor.
*Articol electoral publicat la comanda PMP