Important, Sport

U-BT Cluj cucereşte Cupa României

U-BT Cluj cucereşte Cupa României

U-BT Cluj a câştigat, în această seară, Cupa României la baschet într-un meci disputat la Cluj împotriva echipei Rapid Bucureşti.

Clujenii au câştigat, scor 84 – 70, în faţa celor de la Rapid Bucureşti.

Cel mai bun marcator al meciului a fost Jarel Eddie (U-BT Cluj) cu 23 de puncte.  Jarell Eddie a fost desemnat MVP-ul finalei.

Astfel, U-BT Cluj – Napoca devine câștigătoarea Cupei României pentru al doilea an consecutiv.

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania:

„Evident că sunt bucuros. Când câștigi un trofeu, e frumos, pentru că ai muncit, ți-ai dorit să fii competitiv, ai ajuns în finală și ai învins. Nu vrem să exagerăm cu sărbătoarea, dar ne bucurăm mult că am câștigat și în acest an Cupa României. Vom sărbători puțin, apoi vom avea câteva zile de pauză pentru a ne reface. Eu și câțiva jucători nu vom avea pauză, însă ceilalți trebuie să se odihnească, să aibă câteva zile departe de baschet. Apoi va începe cea mai importantă parte a sezonului. E a doua Cupă pe care o câștigăm acasă, e frumos să câștigi în fața suporterilor. Le mulțumim că au fost alături de noi și îi așteptăm în continuare, deoarece sezonul nu e gata.

Vrem să ne bucurăm împreună de victorii! Vă dați seama că i-am felicitat pe jucători, dar e cel mai puțin important trofeu al sezonului, dacă se poate spune așa. Trebuie să mergem mai departe, lucrurile importante urmează. Eu vreau să câștig fiecare meci în care echipa mea joacă, asta este mentalitatea aici.

Obiectivul e să câștigăm fiecare meci, însă nu le-am spus jucătorilor că trebuie să câștige absolut fiecare meci. În baschetul de astăzi e puțin probabil să se întâmple așa ceva, indiferent de ligă. Ne doream să obținem primul trofeu al sezonului alături de suporteri, sunt convins că ne vor susține. Împreună suntem o familie și împreună suntem mai buni!”

Jarell Eddie, jucător U-Banca Transilvania:

„Suntem bucuroși, ne-am îndeplinit primul obiectiv. Am jucat împotriva unei echipe puternice, dar ne-am făcut treaba. Sunt foarte mulțumit! Atmosfera a fost incredibilă, cred că avem printre cei mai buni fani din Europa. Ne-au împins de la spate atunci când a trebuit! Noi ne-am făcut treaba, am ascultat indicațiile antrenorului și am fost concentrați. Sunt bucuros și de această distincție, de MVP, dar nu cred că o merit eu personal. Cred că toți merităm un astfel de premiu, deoarece ne susținem în permanență și oricând unul dintre noi poate ieși la rampă. Totuși, le mulțumesc colegilor, precum și familiei mele!”



Lasă un răspuns

Site creat de