Cel mai bun jucător ofensiv din Germania vine la U-BT Cluj: Otis Livingston II va conduce jocul echipei în noul sezon
U-Banca Transilvania are un nou conducător de joc pentru sezonul 2026-2027. Otis Livingston II sosește din campionatul Spaniei, de la Bàsquet Girona.
Noul jucător al formației pregătite de Mihai Silvășan vine după experiențe în mai multe campionate europene și după un parcurs care l-a purtat prin Danemarca, Macedonia de Nord, Serbia, Germania, Turcia și Spania. Transferul marchează a doua mutare realizată de U-Banca Transilvania pentru noua stagiune, după Bobe Nicolescu.
Otis Livingston II, un parcurs început în NCAA și continuat în mai multe campionate europene
Născut la 12 octombrie 1996, în Linden, New Jersey, SUA, Otis Livingston II a absolvit liceul din localitate înainte de a-și continua studiile la Colegiul George Manson.
În perioada 2015-2019 a evoluat în NCAA pentru George Manson Patriots, disputând 132 de meciuri. La finalul carierei universitare, numele său a rămas în istoria colegiului, ocupând locul al patrulea în clasamentul punctelor marcate și locul al doilea la pase decisive.
Primul contract profesionist a fost semnat imediat după terminarea studiilor, în Danemarca, unde a jucat un sezon pentru Horsens IC.
Au urmat două stagiuni petrecute în Macedonia de Nord și Serbia, la Kumanovo și Mladest Zemun, înaintea transferului în campionatul Germaniei.
Sezonul care i-a adus titlul de MVP în Bundesliga germană
Experiența din Germania s-a întins pe parcursul a două sezoane. În prima parte a ediției 2022-2023 a evoluat pentru Crailsheim, iar ulterior a trecut la Medi Bayreuth. Pentru sezonul următor a semnat cu Würzburg.
Stagiunea 2023-2024 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale. Livingston II a înregistrat medii de 20,5 puncte, 5,4 pase decisive și 21 la indicele eficienței, performanțe care i-au adus titlul de MVP al sezonului în BBL.
Totodată, fundașul american a fost desemnat cel mai bun jucător ofensiv al campionatului, contribuind la calificarea echipei sale până în semifinalele competiției.
Finală europeană cu Galatasaray și sezon în Liga ACB
După perioada din Germania, Livingston II și-a continuat cariera în Turcia, la Galatasaray.
Alături de formația turcă a ajuns până în finala FIBA Basketball Champions League, pierdută în fața echipei Unicaja Malaga.
Înainte de transferul la U-Banca Transilvania, fundașul a evoluat pentru Bàsquet Girona în Liga ACB. În cele 34 de partide disputate a avut medii de 13 puncte, 5,1 pase decisive și 11,7 la indicele eficienței.
Printre cele mai solide prestații ale sezonului s-au numărat meciurile cu Unicaja Malaga și Real Madrid. În confruntarea cu Unicaja Malaga a reușit 20 de puncte și 10 pase decisive, iar împotriva lui Real Madrid a înregistrat 24 de puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive.
Mihai Silvășan: „Are viteză, are viziune asupra jocului”
Antrenorul U-Banca Transilvania, Mihai Silvășan, a explicat motivele pentru care clubul a insistat pentru transferul lui Otis Livingston II.
„Un jucător pe care eu mi l-am dorit încă de acum doi ani, de pe vremea când juca la Würzburg, în Germania. Este un jucător care ne poate ajuta fiindcă se încadrează bine în stilul pe care noi vrem să-l jucăm ca și echipă. Are viteză, are viziune asupra jocului, are mână foarte bună de la trei puncte. A reușit un sezon bun în Spania, ceea ce nu este absolut deloc ușor. Mă bucur că am reușit să îl aducem și să avem deja semnat conducătorul nostru principal de joc.”
Mesajul transmis de noul conducător de joc al U-BT
La scurt timp după oficializarea transferului, Otis Livingston II a transmis un mesaj suporterilor clujeni.
„Vreau să îi salut pe toți suporterii. Sunt foarte bucuros să ajung la Cluj. Am auzit numai lucruri bune despre oraș, despre club și despre fanii săi. Abia aștept să mă alătur echipei și sper să aducem împreună cât mai multe trofee. Ne vedem în curând!”
Otis Livingston II este al doilea jucător care se alătură lotului pregătit de Mihai Silvășan pentru sezonul 2026-2027, după Bobe Nicolescu.
