IT

UBB Cluj îşi redefineşte modalitatea de colaborare cu mediul socio-economic cu ajutorul companiei NTT Data

QS World University Rankings

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Institul-STAR UBB va implementa, în perioada imediat următoare, un proiect inițiat împreună cu compania NTT DATA, în vederea definirii profilului psihosocial al IT-istului în următorii ani”.

Proiectul va dura șase luni și se va implementa în forma unui „UBB-NTT DATA Advanced Fellowship” din cadrul Institutului STAR-UBB, derulat administrativ prin Oficiul de Management și Transfer Tehnologic și Cognitiv al UBB.

Iniţiativa reprezintă un prim pas în redefinirea relației UBB cu comunitatea și mediul socio-economic, în logica universităților de cercetare avansată și educație (world-class).

Prin acest prim demers, Institutul STAR-UBB devine o resursă de servicii inovative și în logica focalizării pe beneficiar (de tip „bottom-up“), oferind servicii sau soluții inovative pentru problemele cu care se confruntă și pe care le ridică direct comunitatea și mediul socio-economic. Serviciile şi soluțiile nu sunt focalizate doar pe rezolvare de probleme, ci și pe optimizare și dezvoltare. Institutul STAR-UBB – Institutul de Știință și Tehnologie al UBB – este structura de excelență a UBB, care reunește expertiză avansată și domenii în care UBB este competitivă internațional.

Noul rol pe care și-l asumă UBB prin Institutul STAR-UBB vine în completarea celui de stimulare a abordării tradiționale focalizate pe ofertant (de tip “top-down”), caracterizată prin propunerea unor servicii către comunitate și mediul socio-economic în funcție de expertiza existentă în UBB, potrivind sau dezvoltând astfel inovativ nevoi noi ale beneficiarului.

Prin consorțiile din care face parte, UBB poate mobiliza cele mai avansate expertize academice și profesionale disponibile, nu doar intern și național, ci și la nivel internațional, oferind astfel șansa unor servicii/soluții inovative, care susțin apoi avantaje competitive pentru beneficiar în comunitate și mediul socio-economic. Aceasta în condiţiile în care o serie de probleme abordabile în logica “bottom-up” sunt extrem de complexe, depășind adesea resursele de rezolvare ale beneficiarului, și trebuie astfel abordate cu resurse academice de vârf și expertiză profesională integrată.



Lasă un răspuns

Site creat de