Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a inaugurat joi, 15 octombrie 2026, două noi spații destinate studenților și comunității academice: Terasa Sudică HUB UTCN, amenajată pentru studiu și relaxare, și un laborator de inteligență artificială și prelucrarea semnalelor, în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.
Cele două proiecte au fost realizate cu sprijinul companiei GlobalLogic și reprezintă investiții de peste 247.000 de lei în infrastructura universitară. Noul laborator beneficiază de o investiție de 151.000 de lei și este dotat cu un server educațional de înaltă performanță, destinat antrenării și testării modelelor de inteligență artificială.
Un element distinctiv al proiectului îl reprezintă Terasa Sudică HUB UTCN, amenajată pe baza unei propuneri câștigătoare realizate de trei studenți de la două universități clujene, care au participat inclusiv la dezvoltarea și implementarea acesteia.
Terasa Sudică HUB UTCN a fost transformată într-un spațiu verde destinat studiului, întâlnirilor și relaxării, în urma concursului interdisciplinar „Terase Înverzite”. Competiția a reunit studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca și ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV).
Participanții au avut ca obiectiv transformarea teraselor HUB UTCN în spații verzi, atractive și primitoare, care să poată fi utilizate de întreaga comunitate universitară.
Proiectul câștigător a fost realizat de Andra Brînzan, studentă la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN, Alexia Perșa, studentă la specializarea Peisagistică din cadrul USAMV, și Attila Pál, student la Facultatea de Construcții din cadrul UTCN.
Cei trei studenți nu s-au limitat la elaborarea propunerii, ci au participat activ la dezvoltarea și implementarea proiectului. Cu sprijinul GlobalLogic, soluția propusă în cadrul concursului a fost transformată într-un spațiu integrat în infrastructura campusului.
Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. dr. ing. Vasile Țopa, a subliniat importanța colaborării dintre universități și companii pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale, dar și rolul studenților în realizarea unor proiecte destinate comunității academice.
„Pentru o universitate, valoarea unui parteneriat se vede cel mai bine în ceea ce rămâne în urma lui pentru studenți. În colaborarea cu GlobalLogic vorbim despre mai mult decât sprijin punctual: vorbim despre tehnologie, infrastructură, activități de formare și despre spații care devin parte din viața de zi cu zi a comunității noastre. Terasa pe care o inaugurăm astăzi are și o semnificație aparte, pentru că este o idee pornită de la studenți, dezvoltată prin colaborarea dintre trei facultăți din două universități și transformată, cu sprijinul GlobalLogic, într-un loc real pentru generațiile care vor veni. Ne dorim exact acest tip de relație cu mediul economic – una în care expertiza și resursele companiilor se întâlnesc cu creativitatea studenților și cu capacitatea universității de a transforma ideile în proiecte durabile”, a declarat prof. dr. ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În cadrul aceluiași eveniment, UTCN a inaugurat Laboratorul de inteligență artificială și prelucrarea semnalelor, amenajat la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, printr-o investiție de 151.000 de lei susținută de GlobalLogic.
Noua infrastructură include un server educațional AI de mare performanță, care le permite studenților să antreneze și să testeze modele de inteligență artificială, să experimenteze pe seturi de date reale și să își dezvolte competențele practice în utilizarea tehnologiilor avansate.
Laboratorul este destinat activităților didactice și aplicative, oferind studenților acces la resurse tehnologice prin care pot pune în practică noțiunile studiate în cadrul pregătirii academice.
Investiția urmărește apropierea formării universitare de cerințele actuale ale industriei, prin dezvoltarea competențelor practice în inteligență artificială și prelucrarea semnalelor.
Cele două investiții continuă colaborarea dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și GlobalLogic, parteneriat dezvoltat de-a lungul anilor prin stagii de practică, programe de internship, inițiative educaționale și participarea specialiștilor companiei la activități dedicate studenților.
Iustinian Șovrea, Country Manager, GlobalLogic România, a evidențiat caracterul pe termen lung al proiectelor realizate împreună cu universitatea, precum și importanța accesului studenților la infrastructură tehnologică.
„Suntem prezenți la Cluj de peste 20 de ani, iar relația cu Universitatea Tehnică a început cu mult înainte de aceste investiții. Ne bucurăm că putem contribui la proiecte care rămân în universitate pe termen lung: un server pe care studenții pot antrena și testa modele AI, un laborator funcțional, un spațiu în care își pot petrece timpul între cursuri. Credem că tehnologia contribuie la o societate mai bună prin oamenii care o construiesc, o viziune pe care o împărtășim cu Grupul Hitachi”, a declarat Iustinian Șovrea, Country Manager, GlobalLogic România.
GlobalLogic este o companie a Grupului Hitachi, specializată în inginerie digitală, care dezvoltă produse, platforme și experiențe digitale bazate pe inteligență artificială. Compania are sediul central în Silicon Valley și integrează în activitatea sa expertiză în design, inginerie complexă, inteligență artificială și date.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este una dintre principalele instituții de învățământ superior tehnic din România, cu o tradiție academică de peste un secol și o comunitate de peste 20.000 de studenți.
Instituția oferă peste 180 de programe de studii de licență, masterat și doctorat, desfășurând activități de educație, cercetare avansată și inovare.
UTCN dispune de 88 de structuri de cercetare acreditate și dezvoltă peste 400 de parteneriate cu universități internaționale, prin care susține colaborarea academică, cercetarea și transferul de cunoștințe și tehnologie către industrie și comunitate.
Universitatea este membră a European University of Technology – EUt+, alianță formată din nouă universități europene.
