Important, Social & Cultura

Un tânăr clujean are nevoie de ajutorul nostru! Mâine este ziua lui, iar singurul cadou pe care şi-l doreşte este un transplant de inimă

madalin muresan

Un tânăr din Dej, judeţul Cluj, are nevoie de ajutorul nostru. Mădălin Mureşan, care mâine împlineşte 20 de ani, îşi doreşte un singur cadou: un transplant de inimă.

La 19 ani, tânărul originar din Gherla avea toată viaţa în faţă. A terminat liceul „Constantin Brâncuşi” din Dej şi visa să devină inginer, făcea mult sport şi, cel mai important, are şi un copil în vârstă de doi ani, căruia să îi dedice toată munca şi viaţa sa.

Viaţa, însă, l-a pus în faţa unei situaţii foarte grele. Mădălin a fost diagnosticat în luna mai a acestui an cu „cardiomiopatie dilatativa, insuficientă cardiacă NYHA III, insuficientă mitrală grad I//II, insuficientă tricuspidiana grad III, stimulare cardiacă permanenta, mod DDD fibrilaţie atrială paroxistică”.

Pe scurt, tânărul din Dej are nevoie de un transplant de inimă. Acesta a fost deja înscris pe lista de transplanturi de la Târgu Mureş. Problema este că pe listă sunt înscrise alte 200 de persoane care au nevoie de un transplant, iar anul acesta medicii mureşeni au reuşit doar o singură operaţie. Astfel, Mădălin ar trebui să aştepţe ani de zile până când să aibă o şansă la o inimă nouă.

O soluţie mai rapidă o reprezintă spitalele din străinătate, unde transplanturile de organe se realizează mult mai usor. Astfel, Mădălin are o şansă la viaţă, însă are nevoie de aproximativ 100.000 de euro.

În străinătate, organele nu se pierd ca la noi. În România avem doar un elicopter şi un spital care se ocupă de transplanturi. În Germania sunt 16 astfel de spitale. Inima trebuie recoltată şi în maxim 6 ore trebuie transplantată pentru ca sângele să curgă prin ea” a declarat Mădălin pentru Dejeanul.ro.

 

Toate documentele şi analizele din România ale dejeanului se află deja la spitalul din Germania, unde urmează ca în curând medicii să îl programeze la alte analize amănunţite.

Până va reuşi să strângă banii, viaţa tânărului nu este una deloc uşoară: „În primul şi primul rând problema o reprezintă lipsa aerului. Este crunt să te trezeşti noaptea ca nu poţi respira, să te calmezi şi să îţi zici că o să fie bine. Pe căldura, nici nu mai vorbesc. Doar în casa pot sta; maxim pot să ies rapid până la magazin şi atât.

Dacă obosesc puţin îmi pierd conştiinţa şi echilibrul, nu mai aud, văd în ceaţă, iar buzele şi mâinile mi se fac mov. Toate astea din cauză că inima nu poate procesa oxigenul şi să îl trimită la celule.

Mădălin Mureşan este, însă, optimist şi pozitiv şi se gândeşte la viitor. Speră să strângă banii necesari şi să facă transplantul de inimă. Mai mult, acesta se gândeşte ca în toamnă să se înscrie la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi să îşi urmeze visul: acela de a deveni inginer pentru a-i putea oferi lui David, copilul său, un viitor cât mai bun.

 

Conturile în care puteţi dona pentru a-l ajuta pe Mureşan Mădălin Mihai:

EURO

  • RO91BTRL05204201610762XX

RON

  •  RO45BTRL05201201610762XX

CONT PAYPAL: Rey.mada2@gmail.com



1 Comment

  1. Si sotul meu are nevoie de un transplant de inima de doi ani este pe lista de urgenta.are 38 de ani…….si pt asta nu am cerut de la nimeni nici un leu.. .. doar D-zeu il poate ajuta… .inima artificiala nu e o solutie. D-zeu ii va ajuta pe toti trebuie doar sa nu ne pierdem increderea si speranta.

Lasă un răspuns

Site creat de