Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), prin Centrul de Cercetare în Tranziție Energetică (Energy Transition Research Center – EnTReC), se implică activ în formarea și perfecționarea profesioniștilor din domeniul eficienței energetice.
Una dintre direcțiile prioritare spre care echipa EnTReC își concentrează eforturile este sprijinirea dezvoltării IMM-urilor din România prin implementarea de programe pentru perfecționarea personalului în domeniul eficienței energetice. Prin acțiunile întreprinse, EnTReC își propune consolidarea capacității IMM-urilor de a identifica acțiuni pentru reducerea consumului de energie și de a-și spori eficiența energetică.
În această direcție, în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2021, se va derula cea de-a doua ediție a programului postuniversitar de perfecționare “Eficiență și sustenabilitate energetică pentru manageri energetici” destinat personalului din IMM-uri. Programul se adresează persoanelor care gestionează problemele energetice în cadrul propriilor afaceri, angajaților cu atribuții in sfera energiei din IMM-uri, autorităților locale sau altor organisme și organizații. Vocația puternic practică a cursului oferă participanților posibilitatea de a identifica cele mai convenabile măsuri pentru diminuarea consumurilor de energie, prin implementarea unor analize energetice pe studii de caz reale.
Principalele teme abordate în cadrul programului vor fi:
(1) Politici și reglementări europene și naționale privind eficiența energetică;
(2) Sisteme, măsuri și soluții de eficiență energetică – oportunități de reducere consumuri energetice;
(3) Noțiuni de bază în evaluarea energetică și standarde;
(4) Instrumente pentru monitorizarea și managementul energiei;
(5) Mecanisme și surse de finanțare a eficienței energetice;
(6) Studii de caz.
Acțiunile practice se vor axa pe evaluarea energetică gratuită a IMM-urilor participante la curs și identificarea de soluții concrete pentru creșterea eficienței energetice.
Cursanții vor utiliza o serie de instrumente relevante de management al energiei, dezvoltate în cadrul proiectului, cu scopul monitorizării, identificării de ținte de consum și respectiv de verificare și validare a soluțiilor de eficiență energetică deja implementate.
Fiind finanțat prin programul Horizon 2020, nu se percepe taxa de scolarizare, accesul la program fiind gratuit.
Acest program postuniversitar reprezintă o componentă a colaborării UTCN, prin echipa EnTReC, în cadrul proiectului ”A holistic framework for Empowering SME’ s capacity to increase their energy efficiency – SMEmPower Efficiency” desfășurat în cadrul Programului-cadru European pentru cercetare și inovare Horizon 2020, prin mecanismul de finațare pentru IMM. Prin urmare, absolvenții acestui program vor deveni în mod oficial membrii ai unei comunități internaționale de specialiști în energie create la nivelul proiectului.
De asemenea, pe tot parcursul programului, cât și după absolvirea acestuia, participanții vor avea acces la platforma SMEmPower Efficiency (www.smempower.com) unde sunt disponibile materialele de training puse la dispoziție în toate cele 8 țări partenere în proiect.
Informații suplimentare pot fi solicitate la: Entrec.Center@ethm.utcluj.ro.