Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

USAMV Cluj contribuie la eforturile spitalelor din oraș în lupta cu răspândirea pandemiei SARS-CoV-2, cu aparatură performantă și specialiști din cadrul Facultatea de Medicină Veterinară
Astfel, 12 aparate performante sunt direcționate către Secția AŢI din cadrul Spitalul Clinic De Recuperare Cluj Napoca, la cererea instituției medicale, după cum urmează:
Toate aparatele sunt destinate și pentru uz uman și, conform solicitării Spitalului Clinic de Recuperare, sunt necesare ”pentru asigurarea condițiilor de derulare a actului medical cât mai eficient, adaptat la spitalizarea pacienților infecțioși Covid-19”.
Punerea în funcțiune a aparaturii a fost făcută de către Șef lucrări Andrei Răzvan Codea, coordonatorul Clinicii de Urgențe din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, el colaborând cu personalul din cadrul spitalului.
USAMV Cluj-Napoca își manifestă solidaritatea cu toate cadrele medicale aflate în lupta cu pandemia SARS-CoV-2 și își exprimă speranța că prin sprijinul său, care a început cu punerea la dispoziție a trei aparate de tip Touch Real-Time PCR Detection System PCR (RT-PCR) în boli parazitare și infecțioase, sprijină toate eforturile comunității.