Important, Timp liber

Vacanța mare începe în Parcul Operei din centrul Clujului: șapte zile de filme, concerte, invenții și jocuri pentru familii

Parcul Operei

Vacanța mare începe în Parcul Operei din centrul Clujului: șapte zile de filme, concerte, invenții și jocuri pentru familii

În perioada 22-28 iunie, Parcul Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca va deveni gazda celei de-a treia ediții Opera Fair, eveniment organizat în cadrul ediției aniversare a festivalului Opera Aperta, desfășurat de Opera Națională Română Cluj-Napoca. Timp de șapte zile, spațiul din spatele Operei va găzdui activități dedicate copiilor și familiilor, reunind muzica, educația, jocul și experiențele culturale într-un singur loc.

Conceput ca un punct de întâlnire între cultură, joacă și învățare, Opera Fair transformă Parcul Ștefan cel Mare în „Universul Familiilor Operei”, un spațiu în care publicul poate participa la ateliere, spectacole, proiecții de film, activități educative, expoziții de tehnică și inventică, experiențe interactive și zone dedicate lecturii și recreerii.

Concerte, dans și activități artistice pentru copii pe parcursul celor șapte zile

Programul Opera Fair include zilnic spectacole și momente artistice care îi aduc pe cei mici mai aproape de muzică, dans și universul artistic într-un cadru accesibil și relaxat.

Pe scenă vor urca artiști și formații din ansambluri și școli de muzică și dans din Cluj, printre care Patricia Hodoș, Armonia Music, Kids Sing Academy, Vocal Colors, Rock Academy, Music Haven, Ministar și Crystal Dance.

Activitățile sunt gândite în spiritul misiunii Opera Aperta de a apropia cultura de publicul larg și de a crea contexte prin care copiii să intre în contact direct cu actul artistic.

CineOpera aduce filme pentru întreaga familie în cinematograful amenajat în parc

Fiecare seară a evenimentului se va încheia cu o proiecție specială în cadrul CineOpera, cinematograful în aer liber amenajat în Parcul Operei.

Selecția de filme include titluri cunoscute și apreciate de mai multe generații, precum „Sunetul Muzicii”, „Frumoasa și Bestia”, „Pisicile Aristocrate”, „Aladdin”, „Encanto” și „Coco”.

În program se regăsește și „Hola, Frida!”, film care a avut premiera în luna martie a acestui an și care abordează teme precum reziliența, bullying-ul, arta și culoarea. Potrivit organizatorilor, producția îi încurajează pe copii să își urmeze imaginația și să privească diferențele ca pe o resursă, nu ca pe o limitare.

Programul complet al proiecțiilor este disponibil pe site-ul Opera Aperta, în secțiunea dedicată Opera Fair.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca aduce roboți, imprimare 3D și experimente STEAM

O componentă importantă a ediției din acest an este zona de experimente și invenții realizată împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Vizitatorii vor putea participa la ateliere și demonstrații interactive, având ocazia să descopere procese precum scanarea laser și printarea 3D. În cadrul Smart RobotX, publicul va putea explora elemente de programare și proiectare 3D prin activități de educație STEAM.

Societatea Antreprenorială Studențească va organiza ateliere și quiz-uri interactive, iar Organizația Studenților din Universitatea Tehnică va propune jocuri de dezbatere, concursuri de tastare rapidă, experimente și competiții de construcții din spaghete.

Robotul patruped Unitree Go2 și mașina solară Sol Invictus I, printre atracțiile de la finalul săptămânii

La final de săptămână, expoziția UTCN va include robotul patruped bionic Unitree Go2 și mașina solară Sol Invictus I.

Vehiculul electric alimentat cu energie solară a fost dezvoltat de TUCN Racing Team și este rezultatul muncii unei echipe multidisciplinare de studenți și cadre didactice ale UTCN. Conceput pentru eficiență energetică, acesta poate parcurge sute de kilometri cu un consum de aproximativ 3 kWh și poate atinge viteze de circa 100 km/h.

Publicul va putea vedea și alte dispozitive inteligente dezvoltate de studenți, inclusiv un sistem care identifică starea emoțională a utilizatorului prin analiza în timp real a vocii și semnalelor corpului, un termostat cu interfață haptică și alte prototipuri tehnologice.

Patru zone de jocuri și activități pentru toate vârstele

În ultimele zile ale evenimentului, Caravana cu Jocuri by Happy Color va amenaja patru zone distincte, adaptate diferitelor categorii de vârstă.

Pentru copiii între 1 și 2 ani sunt pregătite activități senzoriale, jucării din lemn și magnetice și piscină cu bile. Cei cu vârste între 3 și 7 ani vor avea acces la jocuri de masă în variante standard și XL.

Zona dedicată familiei, adresată participanților cu vârste între 8 și 99 de ani, va include jocuri de șah, activități de motricitate și dexteritate, precum și experimente de chimie pentru copii.

Ateliere de mediu, lectură, ritm și activități sportive pentru copii și părinți

Programul Opera Fair include și ateliere tematice susținute de EcoSalvatorii. În primele trei zile ale săptămânii vor avea loc activitățile EcoReutilizare, EcoProvocări și EcoRespect.

Super Kinder Klub pregătește ateliere creative cu tematică muzicală, inclusiv activități de desen și realizare de tablouri inspirate de lumea sunetelor.

Copiii și părinții vor putea participa și la ateliere de ritm și body percussion coordonate de Teodora Boze, despre care organizatorii precizează că „muzica reprezintă oglinda sufletului”. Participanții vor fi inițiați în utilizarea instrumentelor de percuție.

Pe 28 iunie, de la ora 16:00, Petru Bozeșan va organiza „Dad & kids challenge by Petru Bozeșan”, o serie de trasee sportive dedicate părinților și copiilor.

Book Truck și atelierele de lectură aduc cărțile în centrul Universului Familiilor Operei

Lectura ocupă un loc important în programul Opera Fair prin prezența Book Truck, biblioteca mobilă care va funcționa pe toată durata evenimentului.

În paralel, atelierele susținute de Coco, Porcușorul Aventurier îi vor purta pe copii într-o călătorie imaginară prin Europa. Participanții vor descoperi povești, informații despre locurile vizitate de personaj și teme precum curajul, prietenia, respectul și încrederea în sine.

Book Truck și zona expozițională realizată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca vor reprezenta puncte permanente de atracție pe întreaga durată a celor șapte zile.

Testări oftalmologice gratuite pentru copii, părinți și bunici

În cadrul Opera Fair vor fi disponibile și testări oftalmologice gratuite oferite de OnOfta și OnOptic.

Consultațiile sunt destinate copiilor care cunosc literele și/sau cifrele, dar și adulților care doresc să își verifice vederea.

Programul este de luni până vineri între orele 14:00 și 18:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 14:00.

12 vendori și food truck-uri completează programul Opera Fair

Pe lângă activitățile culturale și educative, Opera Fair va include o zonă extinsă de street food.

Printre participanți se numără Cofetăria Pralina, HomeMade Pizza, Lecas Delice, Churros Arome de Vis, Street Bites, MasterTruck, Plăcintăria Stan și Bran, Nice to Meat You și Cube Roastery.

În zona dedicată expozanților vor fi prezente și Love HandMade Decor și Memory Box, cu obiecte decorative, figurine, cadouri și produse realizate manual.

Opera Fair completează programul festivalului Opera Aperta

Opera Fair este târgul tematic organizat de Opera Națională Română Cluj-Napoca în cadrul Opera Aperta, unul dintre proiectele culturale care transformă spațiile publice ale orașului în scene accesibile publicului larg.

Dacă spectacolele de operă, balet și concertele în aer liber reprezintă componentele centrale ale festivalului, Opera Fair propune un program dedicat copiilor și familiilor, prin activități care facilitează contactul direct cu arta, cultura, lectura, știința și experiențele educative desfășurate în Parcul Ștefan cel Mare.

Parcul Operei
foto: Nicu Cherciu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de