Social & Cultura

Vergeturile de pe corp: 6 metode de a scăpa de ele

Vergeturile de pe corp

Vergeturile sunt leziuni comune ale pielii și pot apărea la orice vârstă, la bărbați și femei deopotrivă. Acestea au un aspect neplăcut și sunt vizibile pe coapse, abdomen, spate sau sâni. Printre cele mai întâlnite cauze ale apariției vergeturilor se numără: sarcina, luarea în greutate, pierderea rapidă a kilogramelor în plus, bolile genetice, steroizii, sedentarismul, stresul sau pubertatea.

Dacă te confrunți cu vergeturi, pete sau linii roz, mov și albe, atunci iată care sunt 6 remedii prin care poți preveni, estompa și scăpa de acestea!

Folosește cremele potrivite

Există numeroase tipuri de creme ce te pot ajuta să rezolvi problema vergeturilor, însă trebuie să cunoști cauzele acestora înainte de a achiziționa produsele potrivite. De exemplu, dacă ai o dietă echilibrată prin care vrei să pierzi kilogramele în plus, atunci poți folosi cremele pentru slăbit deoarece acestea vor acționa întocmai în locurile în care îți dorești.

Vrei să-ți subțiezi talia? Atunci aplică produsul cosmetic în zona abdomenului pentru ca pielea să aibă elasticitatea necesară și să nu apară vergeturi. Pe de altă parte, dacă ți-au apărut pete și linii inestetice pe corp de la boli cronice, stres sau alimentație precară, atunci încearcă direct cremele antivergeturi, potrivite pentru a oferi corpului substanțele hrănitoare de care are nevoie.

Cremele potrivite pentru estomparea vergeturilor ar trebui să conțină: aloe vera – deoarece hidratează și cicatrizează pielea, vitaminele A, E, D3 și C – pentru o textură fină, elastică și pentru a uniformiza aspectul pielii, acidul glicolic – pentru îmbunătățirea flexibilității pielii, dar și extractul de gălbenele ce cicatrizează și atenuează vergeturile.

Folosește uleiuri esențiale

Produsele cosmetice pe bază de uleiuri sunt ideale atât pentru masajele și clipele de relaxare, dar și pentru estomparea și prevenirea vergeturilor. Ține minte totuși că nu toate uleiurile sunt benefice pentru o piele lipsită de fermitate și elasticitate. 

Printre cele mai bune uleiuri sunt cele pe bază de: ulei de măsline – deoarece regenerează epiderma, ulei de argan – fiind puternic hidratant, ulei de cocos – deoarece hidratează în profunzime pielea și ulei de ricin – fiind un emolient și un fortifiant excelent împotriva vergeturilor.

Tratament împotriva vergeturilor prin rejuvenarea cu IPL

Rejuvenarea cu IPL este o procedură pe care o poți face la salonul de înfrumusețare și se realizează cu ajutorul unei lumini puternice care regenerează celulele pielii. Procesul asigură creșterea nivelului de colagen și de elastină, astfel încât vergeturile să se estompeze rapid și fără durere. Rezultatele se vor putea observa imediat.

Tratament microdermoabraziune corporală

Microdermoabraziunea corporală poate preveni și diminua efectele vergeturilor și aspectul inestetic. Tratamentul elimină stratul superficial al pielii și, datorită acestuia, corpul tău se va bucura de o exfoliere intensă a celulelor moarte, stimulând astfel colagenul. Intervenția se poate obține printr-o programare la salonul de înfrumusețare.

Hidratează-te

Fie sezonul cald sau cel rece, hidratarea joacă un rol important atât pentru sănătatea ta, dar și pentru aspectul frumos și îngrijit al pielii. Este esențial să bei apă cel puțin 2L în fiecare zi. Datorită hidratării, te vei simți mult mai energică, gata pentru o nouă zi, cu mai puține pete și vergeturi la nivelul pielii și, totodată, consumul de apă te ajută să păstrezi o siluetă slim!

Nu renunța la sport

Nu toată lumea are destul timp încât să facă sport în fiecare zi din cauza muncii, dar și a celorlalte activități cotidiene. Cu toate acestea, este important să introduci în rutina ta săptămânală cel puțin 2-3 sesiuni de sport: jogging, fitness, mers pe bicicletă sau chiar plimbări. Sportul te scapă de vergeturi și de kilogramele în plus!

Menține o dietă echilibrată, plină de substanțe benefice pentru corpul tău, evită stresul, odihnește-te și păstrează-ți tenul și corpul hidratat: atât prin creme, dar și prin consumul de lichide. Îți va fi greu să le faci pe toate dintr-o dată, așa că introdu-le pe rând în rutina ta și îți va fi ușor să te adaptezi. Numaidecât te vei întoarce la costumul de baie favorit și te vei bucura alături de cei dragi, fie la mare sau la piscină!



Lasă un răspuns

Site creat de