Studentie

Veste proastă pentru o parte din studenţi: nu vor mai avea parte de gratuitate la transportul feroviar

Electric Castle | Trenurile vor opri şi în Bonţida

Uniunea Naţională a Studenţilor din România a transmis o scrisoare deschisă premierului privind nemulţumirea faţă de hotărârea Guvernului de a nu mai oferi transport feroviar gratuit studenţilor, care au peste 26 de ani, după ce, anul universitar precendent, aceştia au beneficiat de acest drept.

Domnule prim-ministru, Mihai Tudose, respectiv domnule ministru, Liviu Marian Pop, egalitatea în şanse nu se regăseşte în acţiunile întreprinse, iar acest drept trebuie să existe pentru toţi studenţii înmatriculaţi la o instituţie de învăţământ superior din România indiferent de vârstă, etnie, religie, sex, an de studiu, experienţa precedentă sau alt criteriu care nu este inclus în codul şi obligaţiile studentului. (…) O minune ţine trei zile, un lucru valoros ţine o viaţă, dar un aspect populist ţine un an. România, astăzi face un pas înapoi în educaţie, România, astăzi face un pas înapoi în ceea ce înseamnă politicile educaţionale studenţeşti şi de tineret. Educaţia românească nu trebuie să fie o prioritate doar verbal exprimată, ci si faptic”, reiese dintr-un comunicat al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).

Studenţii cer ministerului Educaţiei o explicaţie în baza căreia s-a luat această decizie, dar şi un raport al impactului bugetar.

De asemenea, UNSR precizează că, potrivit datelor de pe site-ul ministerului Educaţiei, în perioada 2009-2015, în învăţătântul universitar superior, în fiecare an, aproximativ 5% dintre studenţi au avut vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani.



Lasă un răspuns

Site creat de