Politic

Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru funcția de premier

Viorica Dancilă va fi prezentă mâine la Cluj - Napoca

Vasilica Viorica Dancilă este propunerea PSD pentru funcţia de premier.

Viorica Dancilă are 54 de ani şi este europarlamentar PSD din anul 2009. Aceasta deţine, din anul 2015, şi funcţia de preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate.

Viorica Dancilă s-a născut la 16 decembrie 1963 în Roşiorii de Vede şi a devenit membru al Partidului Social Democrat în anul 1996, în organizaţia PSD Teleorman, condusă ani la rând de Liviu Dragnea.

În 1988, a absolvit Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploiești, iar în 2006 a absolvit masterul „Spațiul Public European″ din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.

Este specializată în programarea și managementul proiectelor, bazele economiei petroliere și luarea deciziilor, expert în armonizarea legislativă — integrare europeană.

Între 1997 și 1998 a fost profesor la Liceul Industrial Videle. Din 1997 până în 2009 a lucrat ca inginer la Petrom SA, sucursala Videle, Serviciul Monitorizare Producție Țiței și Gaze.



Lasă un răspuns

Site creat de