Important, Social & Cultura

Walking Month Cluj – Peste 130.000 de lei strânși pentru terapia a 17 copii care nu pot umbla

walking month cluj
  • Sumă-record strânsă la „concursul de mers pe jos”: în urma Walking Month, 17 copii cu dizabilități neuromotorii vor avea parte de terapie și școlarizare
  • Cei 1.444 de participanți au parcurs în perioada 12 septembrie – 11 octombrie o distanță echivalentă cu cea dintre Pământ și Lună!

Concursul caritabil Walking Month a generat o mobilizare record în rândul clujenilor. Timp de o lună, 1.444 de persoane au încercat să umble cât mai mult pe jos și au donat pentru a‑i ajuta pe copiii cu dizabilități neuromotorii aflați în grija Grădiniței Speciale Malteze din Cluj-Napoca.

Prin plata taxelor de înscriere și prin donații suplimentare online, clujenii au reușit să strângă o sumă de 132.126 de lei, adică aproape 30.000 de euro. Suma a fost donată integral Serviciului de Ajutor Maltez în România, toate costurile de organizare fiind susținute de compania care a inițiat acest proiect, Betfair Romania Development. „Oamenii care s-au înscris în competiția Walking Month au demonstrat tot ce e mai frumos la acest oraș: spiritul de comunitate, dorința de implicare și disponibilitatea de a ajuta. Vreau să le transmit că gestul lor nu e doar un ajutor punctual oferit azi, ci unul care va produce efecte pe tot parcursul vieții acestor copii. Recuperarea timpurie le dă acestora șansa de a avea o viață cât mai independentă, în funcție de situația fiecăruia, dar sigur este faptul că participanții la Walking Month au schimbat în bine 17 vieți!”, a spus Andreea Misarăș, coordonatoarea campaniei Walking Month din partea Betfair Romania Development.

În cadrul Walking Month au concurat 361 de echipe a câte 4 persoane fiecare. În perioada 12 septembrie – 11 octombrie, „înarmați” cu pedometre (brățări inteligente care numără automat numărul de pași), participanții au făcut 480 de milioane de pași, echivalentul a aproximativ 365.000 de kilometri – adică o distanță egală cu cea de la Pământ la Lună. În medie, un concurent a făcut 332.449 pași, adică aproximativ 10.700 de pași în fiecare zi.

Pe locul I s-a clasat echipa V.A.M.A., ai cărei 4 membri au făcut în total 6.950.535 de pași, stabilind astfel recordul absolut al competiției. Pentru a stabili acest record colectiv, fiecare membru al echipei a reușit o medie de 56.000 de pași zilnic!

Pe locul al II-lea, echipa Ultra Runners Team a ajuns la 6.801.535 de pași, iar unul dintre membrii acesteia a stabilit recordul pentru cel mai mare număr de pași făcuți de o singură persoană. El a făcut zilnic peste 70.000 de pași, pentru un total de 2.176.357 în cele 31 de zile de concurs, respectiv de 7 ori mai mult decât media tuturor concurenților!

Podiumul a fost completat de echipa Toboșarii, cu 6.737.478 de pași.

Însă nu doar cei care au mers pe jos ore întregi în fiecare zi s-au numărat printre câștigători; alte 6 premii au fost oferite prin tragere la sorți pentru membrii echipelor clasate în jumătatea superioară a clasamentului.

„Am redescoperit plăcerea de a merge pe jos”, „am redescoperit orașul și oamenii… se văd cu totul altfel decât din mașină”, „Walking Month mi-a arătat că ajung mai rapid la muncă pe jos decât cu autobuzul” și „să continue Walking Month cu Walking Year!” sunt doar câteva dintre mesajele primite de organizatori de la participanții la concurs, alături de primele întrebări despre ediția de anul viitor!

Competiția Walking Month s-a bucurat de susținerea Primăriei și Consiliului Local Cluj‑Napoca și a Iulius Mall Cluj. Concurenții au câștigat abonamente la Salute Per Aqua SPA City Plaza, la ediția 2017 a festivalului Electric Castle 2017 și zile de aventură cu Outdoor4U, alături de echipamente sportive oferite de SportAddict.ro, intrări gratuite la camera de evadare The Museum, bean-bag-uri pentru relaxare din partea Young și doze de energie de la Let’s Coffee. Echipa U-BT a oferit ca premii eșarfe și abonamente la meciurile de acasă pentru întreg sezonul competițional.

Mai multe informații despre competiție pe www.walkingmonth.ro și pagina de Facebook Walking Month.



Lasă un răspuns

Site creat de