Timp liber

Weekend la Castel | Proiecţii de filme la Castelul Banffy din Bonţida în cadrul TIFF

tiff castel

Pe 26 și 27 mai, Weekend la Castel revine la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Un program amplu și distractiv de jocuri interactive, ateliere creative și spectacole pentru copii va face deliciul celor mici pe timp de zi, urmând ca după lăsarea serii, împrejurimile Castelului Bánffy de la Bonțida să se transforme în decorul celor mai așteptate proiecții și cine-concerte ale anului.

În 26 mai publicul TIFF va putea urmări un show-surpriză de acrobație aeriană, urmat de Grădina plăcerilor (1925), primul film oficial al regizorului Alfred Hitchcock, acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties. Weekend-ul se va încheia cu premiera Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, inspirat de miturile autohtone și turnat parțial în Cluj și în salina din Turda.

Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe Eventbook.ro: https://tiff.eventbook.ro/

Cine-concert: Grădina plăcerilor (1925, r. Alfred Hitchcock), acompaniat live de Ansamblul Notes & Ties

Sâmbătă, 26 mai, ora 21:45

Primul film semnat de faimosul regizor Alfred Hitchcock și una dintre cele mai curajoase producții britanice ale timpului, Grădina plăcerilor (The Pleasure Garden, 1925) va putea fi urmărit în premieră în România, într-o variantă recent descoperită, recuperată și restaurată de British Film Institute (BFI).

Thrillerul mut urmărește povestea amoroasă cu final neașteptat a unei tinere, membră a unui cor londonez renumit, și include imagini caracteristice stilului regizoral care l-a transformat pe Hitchcock într-unul dintre cei mai influenți cineaști din istoria mondială a filmului. Debutul său regizoral – cel mai puțin cunoscut film pe care îl semnează, va fi proiectat în decorul fascinant al misteriosului Castel Bánffy, acompaniat live de ansamblul Notes & Ties, care a încântat publicul TIFF în deschiderea festivalului din 2012, într-un scurt concert, pe coloana sonoră din Star Wars şi Indiana Jones. Ansamblul de cameră format din 13 muzicieni tineri, proveniți din Asociația Notes & Ties, concertează sub bagheta dirijorului Christopher Austin, profesor la Academia Regală de Muzică și consultantul muzical al BFI în cadrul proiectului de restaurare a filmelor regizate de Hitchcock în anii ’20.

Compoziția hipnotizantă interpretată de ansamblul clujean a fost creată special în 2012, la cererea BFI, la scurtă vreme după restaurarea digitală a peliculei alb-negru, de către Daniel Patrick Cohen, muzicianul britanic stabilit acum în Cluj-Napoca. Probabil că nu întâmplător, prima coloană sonoră pe care a compus-o acesta a fost creată special pentru primul film al marelui regizor.

Program incitant de experiențe VR, Live Cinema și Loop Cinema la TIFF

Premiera Tokyo Vampire Hotel (2017, r. Sion Sono)

Duminică, 27 mai, ora 21:45

Invitat la TIFF în 2016, în cadrul unei ample retrospective dedicate, renumitul Sion Sono s-a îndrăgostit de legendele Transilvaniei și de arhitectura deosebită descoperită în România. După prima vizită care l-a inspirat să scrie scenariul fantasy-ului cu vampiri, regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge. Beciurile Muzeului de Artă, fostul Hotel Continental, Piața Unirii și Piața Muzeului, interioarele spectaculoase ale Salinei Turda și Castelul Corvinilor s-au transformat pentru câteva zile într-un imens platou de filmare, devenind decorul fabulos al seriei co-produse de Amazon.

În rolurile principale apar renumitele actrițe japoneze Kaho, Ami Tomite și Lorena Koto, iar multe dintre personajele misterioase din Tokyo Vampire Hotel sunt interpretate de actori români, parte din echipa de producție fiind formată din profesioniști din București și Cluj-Napoca. Alături de Cristian Rigman, tânărul actor pe care Sion Sono l-a remarcat în programul 10 pentru Film, Elisa Pârvan şi Sandra Ducuță, precum și absolvenţi sau studenţi ai Facultății de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai vor putea fi urmăriți pe marele ecran, pe 27 mai, la Bonțida.

,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, subliniază regizorul Sion Sono. Cu o carieră care se întinde pe parcursul a trei decenii și zeci de filme curajoase și controversate în care abordează cu lejeritate genuri foarte diferite, copilul-teribil al cinema-ului independent japonez semnează titluri sonore proiectate în sute de festivaluri și premiate la Berlin, Karlovy Vary sau Sundance.



Lasă un răspuns

Site creat de