Important, Social & Cultura

World Press Photo 2018 – cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global – ajunge, în premieră, la Cluj

World Press Photo 2018 - cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global - ajunge, în premieră, la Cluj

Muzeul de Artă Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 28 iunie – 22 iulie, cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo 2018.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 28 iunie 2018, începând cu ora 18.00, expoziția urmând a fi deschisă publicului de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00.

Evenimentul de la Cluj-Napoca face parte din expoziția anuală internațională World Press Photo. Itinerată în întreaga lume, aceasta a fost montată în peste 100 de spații din cca. 45 de țări și vizitată de peste 4,5 milioane de oameni la fiecare ediție.

Prin parteneriatul cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și cu Ambasada Olandei în România, după București, expoziția a fost deschisă publicului în Timișoara, între 5 și 24 iunie și, în premieră, la Cluj-Napoca, în perioada 29 iunie – 22 iulie.

Ajunsă în anul 2018 la cea de-a 61-a ediție, competiția a înregistrat înscrieri din toată lumea. Astfel, nu mai puțin de 5034 de fotografi din 125 de țări au trimis 73.044 de imagini. Juriul a oferit premii pentru opt categorii reunind 42 de fotografi din 22 de țări.

Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei, mai multe informații putând fi obținute pe pagina de facebook Wolrd Press Photo 2018.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de