Important, Timp liber

Zilele Clujului au loc în perioada 25 – 28 mai. ”Clujul se conectează” – tema ediţiei din acest an

Festivalul de suflet al clujenilor, care a devenit deja o tradiție în inima Transilvaniei, va avea loc în acest an în perioada 25-28 mai. Zilele Clujului deschide sezonul marilor festivaluri clujene și reunește toate categoriile de vârstă prin diversitatea evenimentelor sale.

Eveniment de referință pentru locuitori și turiști, cu peste 250.000 de participanți în cele 4 zile ale ediției din 2016, Zilele Clujului este primul eveniment de anvergura din an, dintre festivalurile devenite veritabile „branduri de Cluj„.

Hai cu o propunere!

Pe parcursul celor 7 ani, de când a fost lansată această sărbătoare, “Zilele Clujului” a crescut armonios, reușind să atingă un public extrem de larg și în același timp, un standard de calitate ce reflectă orașul căruia îi este dedicat – conectat, creativ, dinamic, multicultural. Evoluția acestui eveniment se datorează unui element cheie – implicarea societății. În fiecare an, din ce în ce mai mulți clujeni, persoane de toate vârstele, ONG-uri, instituții și companii se alătură echipei Primăriei. Implicarea acestora în mod activ duce la crearea unui eveniment de excepție.

Tema ediției 2017 este „Clujul se conectează / Connecting Cluj” – o cupolă care permite multă creativitate, descoperire, schimbare și îmbinare.

Primăria Cluj-Napoca vine și în acest an cu invitația de a transmite propuneri, idei de evenimente și activități care sa se incadreze in aceasta tema. Așteptăm propunerile dumneavoastră până la data de 18 aprilie 2017, la adresa de email zileleclujului@gmail.com.

Apel pentru voluntari

Primăria Cluj-Napoca îi invită alături de echipa “Zilelor Clujului” pe toți cei care doresc să afle cum se construiește “festivalul care conectează orașul”.

Pe cine căutăm? Chiar pe tine!

—> să ai 18 ani împliniți până în data de 25 mai 2017

—> să fii o persoană ușor adaptabilă, responsabilă, implicată și descurcăreaţă

De ce să te înscrii?

—> pentru că vei contribui la un festival recunoscut nu doar pentru calitatea programelor, dar și pentru varietatea și organizarea lor;

—> pentru experienţă şi cunoştinţe noi în producţia de evenimente;

—> pentru distracție, prieteni noi și oameni interesanţi;

Perioada de recrutare este 5-30 aprilie 2017.

Formularul de înscriere pentru voluntari se va găsi începând cu data de 5 aprilie pe site-ul www.zileleclujului.ro sau la Centrul de Informare pentru Cetăţeni al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 7.

Acesta poate fi trimis la adresa de email zileleclujului@gmail.com sau depus atât la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, Str. Moţilor nr. 7, cât și la primăriile de cartier. Fiecare aplicație va fi însoțită de o poză tip buletin sau va fi transmisă online.

Chevalier Volunteer

Pentru că “Zilele Clujului” nu ar putea da viață orașului fără echipa de voluntari, Primăria Cluj-Napoca a pregătit o serie de surprize pentru cei care se remarcă în timpul festivalului.  Mai multe detalii, în curând!



1 Comment

Lasă un răspuns

Site creat de