Din Oras

„Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”, marcată la Cluj

trafic persoane cluj

Consiliul Judeţean Cluj, prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj – Centrul de Reabilitare Socială și Primire în Regim de Urgență a Victimelor Traficului de Persoane Cluj-Napoca, în colaborare cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane Cluj şi cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Secția 2 Poliție Cluj-Napoca vor marca ziua de 18 octombrie 2015 – “Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”, prin desfășurarea mai multor activități specifice care au drept scop informarea şi educarea tinerilor şi copiilor în ceea ce priveşte traficul de persoane şi consecinţele negative ale desfăşurării acestui fenomen.

De asemenea, o importanţă sporită va fi acordată şi întăririi colaborării interinstituționale în vederea prevenirii și combaterii traficului de persoane.

Astfel, în intervalul 10-17 octombrie 2015 vor avea loc mai multe dezbateri cu specialiștii în domeniu, discuții cu elevi cu vârsta de peste 15 ani, vor fi vizionate filme tematice și se vor împărți materiale informative. Tot în cadrul acestei campanii, în data de 12.10.2015, ora 14.00, la Cinema Mărăști Cluj-Napoca, va rula filmul “Negustorul de Suflete” (film documentar), ocazie cu care sunt invitați să participe elevi cu vârstă de peste 16 ani.



Lasă un răspuns

Site creat de