Social & Cultura

Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, marcată printr-o serie de evenimente

ziua internationala a drepturilor copilului

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, sărbătoreşte, la data de 20 noiembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, manifestare celebrată printr-o serie de evenimente dedicate copiilor şi familiilor.

Astfel, Serviciul Management de caz protecţie specială copii în servicii de tip rezidenţial organizează în data de 19 noiembrie 2015, în incinta Salinei Turda, evenimentul intitulat „Istorie şi vibraţie”, ce are ca scop cunoaşterea şi interacţiunea copiilor cu locurile în care trecutul şi prezentul se întâlnesc într-un obiectiv turistic care impresionează cu amploarea frumuseţii naturale şi a beneficiilor curative. Cei 50 de copii care vor beneficia de această manifestare şi care provin din Unităţi de Tip Familial din Turda, Case de tip Familial din Cluj-Napoca (locaţiile Nirajului şi Eremia Grigorescu), precum şi din Complexul de Servicii Destinat Protecţiei Copilului nr. 2 Cluj-Napoca, se vor delecta cu un concert al Corului de copii şi tineri, condus de preotul Sebastian Zăhan, spectacol ce va avea loc în Amfiteatrul din incinta Salinei Turda.

De asemenea, Serviciul Management de caz protecţie specială copii în servicii de tip familial, asistenţă maternală desfăşoară, la sediul DGASPC, cu sprijinul personalului de specialitate (psihologi şi asistenţi sociali), un grup de informare privind dreptul copilului la familie, la care vor participa 10 copii cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 ani, aflaţi cu măsură de protecţie specială la asistent maternal, dar şi un grup de informare privind dreptul copilului la liberă asociere, pentru 10 tineri aflaţi în asistenţă maternală.

Totodată, copiii rezidenţi de la Căsuţa „Perlino” şi cei cu măsura de protecţie specială din asistenţă maternală şi plasament la familie-componenta Centrului Judeţean de Intervenţie pentru Copilul Abuzat vor participa, în data de 20 noiembrie 2015, la un eveniment dedicat zilei drepturilor copilului. Spectacolul, care cuprinde dansuri, jocuri, face-painting şi modelaj baloane, se va desfăşura în sala Cardinal Iuliu Hosu, din cadrul Asociaţiei Caritas şi este organizat în colaborare cu Asociaţia Tineretului Unit – ASTRU Cluj.

Serviciul de Consiliere pentru Părinţi şi Copii, în colaborare cu Centrul Maternal „Luminiţa” din Cluj-Napoca, Centrul Maternal şi Centrul de Zi „Iris” din Câmpia Turzii, va organiza o campanie de informare privind dreptul copilului la familie, intitulată „Copii şi părinţi împreună”. Astfel, la nivelul Centrului Maternal „Luminiţa” se va desfăşura un grup de suport cu rezidentele pe aceasta temă, iar reprezentanţii Centrului Maternal şi de zi „Iris” din Câmpia Turzii vor interacţiona cu actorii sociali din comunitatea locală Câmpia Turzii şi vor distribui materiale informative privind specificul acestei zile. Informând principalele instituţii despre dreptul copiilor de a creşte alături de părinţii lor şi posibilitatea de a sprijini familiile care traversează o perioadă de criză, prin serviciile specializate disponibile la nivel local se urmăreşte prevenirea abandonului şi instituţionalizării copilului.

De asemenea, elevii clasei a IV-a de la Şcoala „Liviu Rebreanu” din Cluj-Napoca se vor întâlni, în data de 20 noiembrie 2015, începând cu ora 10:00, cu specialiştii Serviciului Consiliere şi reprezentanţii bibliotecii, la sediul Bibliotecii Judeţene Cluj, Filiala Mănăştur „Traian Brad”, pentru a dezbate drepturile şi responsabilităţile copilului.

Prin activitatea zilnică, D.G.A.S.P.C. Cluj susţine permanent drepturile fundamentale ale copiilor: dreptul la viaţă, la un mediu familial protector, în care să fie protejaţi împotriva oricăror forme de abuz, violenţă sau neglijare şi unde să se bucure de sănătate, educaţie, joacă şi o copilărie fericită.



Lasă un răspuns

Site creat de