Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Autorităţile locale din Cluj-Napoca au semnat contractul de servicii în vederea elaborării studiului de fezabilitate și PUZ pentru zona ”La Terenuri” din cartierul Mănăștur şi a fost dat ordinul de începere a serviciilor de proiectare
Câştigătorul licitaţiei a fost Asocierea SC Napotech Proiect SRL şi SC Arhi Box SRL iar valoarea investiţiei este de 348.000 lei fără TVA.
„Ne dorim să le oferim mănășturenilor – și nu numai – un parc pentru toate vârstele și o bază sportivă modernă, cel puțin la nivelul celei din cartierul Gheorgheni, care a adus deja bucurie (și sănătate) atâtor mii de clujeni„, au transmis cei din adminstratia locală.

Alte lucrări demarate vizează ridicările topografice și studiul geotehnic; ulterior vor fi solicitate avizul pentru PUZ și avizul de mediu.
Toate aceste demersuri sunt obligatorii pentru realizarea investiției.
Investiţia se ridică la 1,52 de milioane de euro pentru zona de agrement (4,3 de hectare), din care va face parte şi bază sportivă similară cu cea din cartierul Gheorgheni.
Proiectul include:
Vor fi amenajate zone pietonale și velo, iar căile de acces vor fi modernizate astfel încât să existe conectivitate sporită cu zonele adiacente.
Spaţiul va dispune de wi-fi gratuit și va fi supravegheat video
Cand se va face la Cluj un parc al copiilor? sau un circ?