Important, Timp liber

27.000 de oameni în a doua zi de Electric Castle! Urmează Skrillex

Vineri, a doua zi de Electric Castle, 27.000 de fani s-au strâns în fața celor 7 scene de la castelul Banffy, ceea ce înseamnă că festivalul aproape și-a dublat numărul total de participanți într-o singură zi, ajungând până acum la 58.000 de persoane înaintea zilelor de weekend.

Ușor de înțeles, având în vedere că seara de vineri a fost una a show-urilor live spectaculoase cu nume precum Paul Kalkbrenner, care și-a confirmat reputația de DJ pe care merită cu adevărat să îl vezi live. El s-a întâlnit la Bonțida cu fani veniți tocmai din Los Angeles, California, care au fost răsplătiți pentru efortul lor cu autografe. Distracția la scena principală a început însă mult mai devreme: trupa De Staat a ieșit în mijlocul fanilor fluturând steagul României, iar publicul a dansat în jurul lor; Dilated Peoples au arătat că spațiul dintre scenă și fani nu este un obstacol, iar solistul Enter Shikari a mers chiar mai departe, întâmpinând ploaia purtat pe brațe de mulțime, sub cerul deschis.

Încă din prima clipă în care a urcat pe scenă, Rusko a anunțat că a venit la castel pentru a‑și îndeplini promisiunea de acum doi ani, când nu a mai putut să vină în România, dar a spus că Electric Castle este cu siguranță o destinație obligatorie pentru viitor!

Nu doar artiștii străini strâng mulțimi impresionante în fața scenelor de la Electric Castle: în prima seară, mii de fani i-au dat replica lui Macanache și au dansat alături de Argatu la Boiler Stage. Azi, Urma deschide distracția chiar pe scena principală, în timp ce la Boiler Stage ne vom întâlni cu un line-up autohton foarte puternic: Diamonds are Forever, Blanilla & The Flying Orchestra, Deliric & Silent Strike și Shiver.

„Regii castelului”, Dub Pistols, ne vor demonstra și anul acesta faptul că Electric Castle este festivalul pe care îl iubesc cel mult mult, un sentiment pe care publicul îl va reflecta cu siguranță. Urmează pe Main Stage Elliphant, iar apoi concertul despre care putem spune cu certitudine că este cel mai anticipat moment al zilei: Skrillex, la ora 23.

În acest context, organizatorii se așteaptă astăzi la un vârf de participanți, astfel încât publicul este rugat să pornească din timp înspre castel, să folosească autobuzele sau, dacă vin cu mașina, să respecte căile de acces anunțate. Pentru propriul confort, participanții sunt sfătuiți să verifice prognozele meteo înainte de plecare și să se echipeze corespunzător, având în vedere că la orele de vârf este posibil să existe timpi de așteptare mai mari decât de obicei pentru acces sau transport.

Pentru cei aflați deja la festival, ziua de azi aduce din nou o mulțime de activități: de la ora 17, la Activity Area, se va realiza cel mai mare logo uman, în care sute de oameni vor forma literele EC. Un teren de Pac Man life-show, karaoke cu heliu, treasure hunt, meciuri de volei pentru amatori și profesioniști, big jump pe o saltea imensă, urcare într-un balon cu aer cald, dar și un cerc de literatură sau exerciții și lecții de yoga sunt doar câteva dintre celelalte opțiuni.

Organizatorii reamintesc și campaniile de donație prin care se strâng fonduri pentru campania de subscripție publică „Cumințenia Pământului”, destinată achiziției operei sculptorului Constantin Brâncuși, dar și pentru restaurarea castelului Banffy, cea mai spectaculoasă locație de festival. În acest moment, finanțările din partea Electric Castle reprezintă singurele fonduri disponibile pentru activitatea de restaurare a acestui monument istoric!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de