Social & Cultura, Important

Iniţiativă inedită la Cluj! Circuli cu bicicleta și primeşti micul dejun gratuit

bicicleta cluj

Clujenii care circulă joi, 13 octombrie, cu bicicleta spre serviciu primesc micul dejun gratuit.

Inițiativa face parte din proiectul Ride2Work, inițiat de JCI Cluj și derulat împreună cu Registrul de Biciclete și își propune să încurajeze transportul pe două roți în Cluj-Napoca. Întâlnirea se dă  joi, 13 octombrie, între orele 8:00-10:00 pe pista de pe strada Moţilor nr 115.

Ne dorim să crească numărul celor care aleg bicicleta drept mijloc de transport, astfel că vom continua și săptămâna aceasta acțiunea noastră. Vă aşteptăm joi pe două roţi, iar de data aceasta clujenii care vor veni pe bicicletă vor primi un mic dejun pe care îl oferim cu ajutorul unor firme care împărtăşesc ideea mersului pe două roţi la serviciu. În plus, celor care au nevoie li se poate repara bicicleta pe loc” afirmă reprezentanții echipei Ride2Work.

Studiu privind transportul cu bicicleta în Cluj

În cadrul proiectului Ride2Work, a început un studiu legat de mersul pe bicicletă. Astfel, au fost chestionați până acum aproximativ o mie de clujeni. Studiul arată că mai mult de jumătate dintre respondenți –  57% – consideră că mersul cu bicicletă este o idee excelentă deoarece îmbină utilul cu plăcutul. 39% dintre respondenți spun că e o idee bună, totuşi mulți clujeni circulă rar sau chiar deloc cu bicicleta spre serviciu. Pe baza rezultatelor din chestionar şi al feedback-ului primit de la clujeni, membrii proiectului vor să lucreze la o strategie de transport cu bicicleta pentru anul 2017.

Aproximativ 70% dintre respondenţii chestionarului ar aprecia efortul companiei în care lucrează de a susţine mersul pe bicicletă la serviciu. Ne bucurăm că multe companii se implică şi susţin iniţiativa Ride2Work pentru că ne dorim ca bicicleta să fie o modalitate cât mai viabilă de transport. În plus, companiile care ne susțin subliniază și beneficiile asupra sănătăţii, a mediului, a traficului cât şi beneficiile financiare care reies din transportul pe două roți”, anunţă membrii echipei Ride2Work Cluj.

Joia =  zi de mers cu bicicleta la job

Membrii echipei Ride2Work şi-au propus anul acesta să transforme ziua de joi în zi de mers cu bicicleta la serviciu. Astfel, campania de convingere a clujenilor să circule mai mult cu bicicleta a început în 2 iunie, zi în care membrii echipei Ride2Work Cluj i-au întâmpinat pe clujeni pe două roţi în drumul lor spre serviciu.

Proiectul a continuat pe tot parcursul verii cu evenimente online şi offline pentru a susţine mersul pe bicicletă la serviciu, pentru a stârni entuziasmul şi pentru a-i convinge pe cât mai mulți clujeni să folosească acest mijloc de transport. Din iunie și până în prezent au participat la acțiunile Ride2Work peste 1000 de persoane.

Următoarea întâlnire Ride2Work va avea loc joi, 13 octombrie între orele 8:00-10:00 pe pista de pe strada Moţilor nr 115.



1 Comment

  1. Buna initiativa, dar revin la vechiul si vesnicul subiect: cat de sigur e sa circuli cu bicicleta in Cluj?. Am avut 3 ani la rand in care, pe timpul verii am folosit doar bicicleta, dar catvea incidente, din fericire minore, m-au determinat sa folosesc totusi mijloacele de transport in comun

Lasă un răspuns

Site creat de