Important, Social & Cultura

Procesul de implementare a strategiei culturale a Clujului, în contextul candidaturii pentru anul 2021, va continua într-o nouă abordare

opera cluj

Echipa de lucru pentru implementarea strategiei culturale a Clujului a început pregătirile care să permită atingerea obiectivului asumat de către municipalitate: implementarea strategiei culturale şi a programului cultural-artistic care se bazează pe această strategie în contextul candidaturii pentru anul 2021.

În acest sens, în perioada următoare, după obținerea unui acord al tuturor entităților implicate, procesul va continua într-o nouă abordare, care să permită atât funcționarea executivă pe termen lung, cât și menținerea caracterului participativ al procesului și etapelor de implementare.

Asociația Cluj-Napoca 2021 își va continua activitatea, dar, avȃnd în vedere faptul că la baza candidaturii s-a aflat strategia de dezvoltare culturală a oraşului, este importantă recalibrarea proiectului ținând cont de noi termene, obiective și particularități. Cu ocazia primei Adunări Generale a Asociaţiei, Consiliul Director şi Echipa Executivă vor prezenta raportul de activitate aferent anului în curs, precum şi propunerile de modificare a statutului. De asemenea, Consiliul Director al Asociaţiei a decis validarea în continuare a directorului executiv Ștefan Teișanu, care a primit în acest sens un mandat pentru a prezenta un plan de acțiune privind implementarea programului cultural cu care orașul a candidat la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Propunerea va fi bazată pe recomandările juriului, ale operatorilor culturali și ale comunității, pe recalibrarea bugetului și pe încadrarea proiectului într-un orizont de timp care nu se va suprapune cu anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii de către Timișoara.

Pe de altă parte, pentru a include întregul proces în ansamblul instituțional care să ajute la implementarea strategiei culturale a municipiului, Florin Moroșanu, președintele Asociației, a fost detașat temporar la conducerea Casei Municipale de Cultură, în vederea corelării activităţii acestei instituţii cu direcţia de dezvoltare culturală a oraşului.

Implementarea întregului proiect se baza în proporție covârșitoare pe susținerea locală, atât a administrației, cât și a comunității și atunci am decis să ne asumăm acest proiect până la capăt și să implementăm strategia culturală a Clujului, unul dintre sectoarele strategice care a reunit acordul tuturor la momentul adoptării”, a declarat primarul municipiului Emil Boc.


photo credit: Nicu Cherciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de