Studentie

Trupa Bere Gratis, impresionată de studenţii UMF Cluj! Mediciniştii au fost invitaţi să cânte într-un concert al trupei

Serenadele studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca au ajuns până la urechile membrilor trupei Bere Gratis. Aceştia au postat, astăzi, un clip video în care mediciniştii clujeni cântă una din cunoscutele piese ale trupei – Poveste de oraş – cu propriile versuri. Simona Nițu, o studentă din anul II, s-a gândit să le facă o surpriză colegilor din anul VI şi le-a scris un mesaj celor de la Bere Gratis în care le-a prezentat serenada cântată la „Medicală 3”.

Poveste din Ardeal. La UMF din Cluj a devenit tradiţie ca studenţii din anul 6, viitori absolvenţi, să cânte serenade profesorilor şi colegilor mai mici. Drum bun în viaţă, să aveţi grijă de voi şi de noi!” au scris cei de la Bere Gratis pe pagina lor de Facebook.

Studenţii UMF Cluj s-au arătat încântaţi de faptul că trupa le-a distribuit una din serenade, iar pe profilul acestora au început să curgă cu mesaje de mulţumire.

Componenţii formaţiei Bere Gratis nu s-au lăsat mai prejos şi i-au invitat pe cei 341 de absolvenţi să cânte pe scenă, alături de ei, în cadrul unui concert pe care îl vor susţine pe 10 iunie la Cluj-Napoca. Locaţia concertului nu a fost încă stabilită.

Servuuuus Cluuuj! Sunteti extraordinari, multumim mult pentru mesaje! Da, vom canta impreuna pe 10 iunie! Abia asteptam! Aşa bucurie ne-aţi făcut… Sunteţi grozavi, vă mulţumim încă o dată!” au mai transmis cei de la Bere Gratis.

Vezi şi: Serenadele UMF Cluj sau cum îşi iau studenţii „La revedere” de la universitate (VIDEO)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de