Un experiment fără precedent la Cluj a atras peste 20.000 de oameni: 17 lăcașuri de cult și-au deschis porțile în cadrul Nopții Bisericilor
Peste 20.000 de clujeni și turiști au vizitat cele 17 lăcașuri de cult incluse în prima ediție a Nopții Bisericilor din Cluj-Napoca, desfășurată sâmbătă noaptea. Evenimentul a marcat o premieră pentru un oraș est-european și, potrivit organizatorilor, cifrele oficiale îl poziționează încă de la debut drept cel mai amplu eveniment interconfesional organizat în România.
Timp de șase ore, lăcașurile de cult participante au găzduit concerte, recitaluri, expoziții, prezentări și întâlniri dedicate publicului larg, într-un circuit cultural construit prin colaborarea a șase culte religioase. Organizatorii au anunțat deja că pregătesc ediția din 24 iulie 2027.
Șase culte religioase au colaborat pentru un circuit cultural desfășurat în 17 lăcașuri de cult
Evenimentul a reunit reprezentanți ai cultelor ortodox, adventist, catolic, greco-catolic, unitarian și mozaic, care au coorganizat programul desfășurat în 17 lăcașuri de cult din Centru, Mănăștur, Mărăști și Gară.
Inițial au fost anunțate 18 lăcașuri de cult participante, însă Biserica Adventistă din Borhanci nu a mai putut fi deschisă conform programului din motive obiective.
Fiecare comunitate religioasă și-a organizat propriul program, care a inclus concerte corale, recitaluri de orgă, expoziții, prezentări și discuții despre specificul fiecărei confesiuni.
Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost gândit ca un circuit cultural al orașului, și nu ca unul eminamente ecleziastic, accentul fiind pus pe colaborare și pe dialog între comunități.
Biserica Sfîntul Mihail a înregistrat un record oficial de vizitatori
Conform tehnologiei electronice de numărare a participanților implementată în Biserica Sfîntul Mihail, aceasta a fost cel mai vizitat lăcaș de cult al serii, cu 6.000 de intrări unice și peste 3.000 de urcări în turn.
Reprezentanții bisericii au precizat că cele 6.000 de intrări într-o singură zi reprezintă un record oficial pentru edificiu.
Între 2.000 și 3.000 de persoane au vizitat Sinagoga Neologă, Biserica Calvaria din cartierul Mănăștur și Biserica Piaristă, reprezentanții acestora declarându-se surprinși de interesul manifestat inclusiv după miezul nopții.
Biserica Unitariană, unde s-a desfășurat un amplu program cultural, inclusiv un DJ live, a raportat peste 1.000 de participanți.
Potrivit organizatorilor, evaluările realizate anterior de fiecare lăcaș de cult au fost depășite, ceea ce indică interesul publicului pentru astfel de evenimente și pentru explorarea patrimoniului urban în perioada verii.
Evenimentele speciale au atras sute și chiar peste o mie de participanți
Prima ediție a Nopții Bisericilor a fost organizată de Asociațiile Daisler și ESUA, într-un parteneriat care a inclus organizarea unor activități suplimentare dedicate publicului.
Printre acestea s-au numărat Cina Bunei Comunități în curtea Bisericii Calvaria, prezența DJ Aegun în Biserica Unitariană și colaborarea cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania pentru promovarea patrimoniului arhitectural construit.
Potrivit organizatorilor, aceste activități au reunit peste 100 de participanți la Cina Bunei Comunități, peste 1.500 de participanți la dialogurile cu arhitecții și câteva sute de participanți la DJ set-ul Aegun live.
Maria Forna: peste 20.000 de participanți confirmă interesul pentru patrimoniul spiritual și cultural
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, unul dintre susținătorii evenimentului încă de la început, a transmis un mesaj după încheierea primei ediții.
„Felicit organizatorii, Asociația Daisler și Asociația ESUA, voluntarii și toate cultele religioase care au făcut posibil succesul acestei prime ediții a evenimentului „Noaptea Bisericilor”. Faptul că peste 20.000 de clujeni și turiști au ales să viziteze cele 17 lăcașuri de cult, demonstrează că patrimoniul spiritual, cultural și istoric al comunității noastre continuă să inspire și să aducă oamenii împreună. Este o bucurie să vedem un interes atât de mare, iar numărul impresionant de vizitatori confirmă valoarea unei inițiative care promovează dialogul, respectul pentru patrimoniu și deschiderea către comunitate. Le mulțumesc tuturor celor implicați și îi felicit pentru profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă”, a declarat Maria Forna.
Organizatorii pregătesc ediția din 24 iulie 2027
Președintele Asociației Daisler, Andi Daiszler, a transmis că prima ediție a demonstrat potențialul unui proiect construit în jurul colaborării dintre culte și al deschiderii către comunitate.
„Visul unei nopți de vară, cum l-am numit, a fost la Cluj o noapte de coeziune, respect și înțelegere reciprocă. Reprezentanții cultelor au înțeles din start că programul propus e o celebrare a orașului într-o manieră complet nouă, nu e o încercare de convertire sau de fidelizare a enoriașilor deja existenți, ci o șansă reală la dialog și cunoaștere. Asociația Daisler militează în continuare pentru ca programele și proiectele propuse publicului larg, proiecte precum Strada Potaissa – Piața de flori altfel, Lights On – the Light-Art Festival, Blue Monday sau Doza de Cultură să rămână repere de accesibilitate și colaborare la nivel local, regional și chiar național”, transmite Andi Daiszler.
La rândul său, Lavinia Filip, președinta Asociației ESUA și coorganizator al evenimentului, a anunțat că pregătirile pentru ediția următoare au început deja.
„Multitudinea de păreri exprimate de oameni online, emoțiile pe care le-am citit în rândurile lăsate de fiecare participant ne demonstrează că am creat un eveniment care merită să continue. Lucrăm deja împreună la ediția următoare, însă e important să mulțumim tuturor autorităților și partenerilor, cultelor, voluntarilor, agenților de pază care și-au dat mâna pentru ca evenimentul să arate pe cât de bine a arătat”, transmite Lavinia Filip.
A doua ediție a Nopții Bisericilor este programată pentru 24 iulie 2027, în același interval orar, între 20:00 și 02:00.
Organizatorii au anunțat că activitatea va fi mutată pe platforma noapteabisericilor.ro pentru a simplifica procesul de înscriere al lăcașurilor de cult interesate.
Noaptea Bisericilor este o inițiativă a asociațiilor Daisler și ESUA, organizată cu susținerea Instituției Prefectului Județului Cluj și implicarea personală a prefectului Maria Forna. Evenimentul este susținut financiar de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj prin două granturi obținute la sesiunea de finanțări publice nerambursabile.

