Încă din cele mai vechi timpuri, lavanda (levănțica) era folosită de către egipteni și popoarele arabe pentru prepararea parfumurilor, produselor cosmetice și chiar pentru procesul de mumificare.
Grecii și romanii foloseau lavanda pentru baie, pentru a parfuma apa și pentru a-și purifica trupul.
Există aproximativ 30 de specii de lavandă, iar acestea se cultivă în funcție de utilizarea lor, unele fiind cultivate pentru detergenți, produse cosmetice sau în scopuri terapeutice.
În fiecare an, de la începutul verii, vedem pe rețelele sociale invazia fotografiilor în lavandă. Acest lucru a devenit o modă care cu siguranță nu va fi trecătoare, având în vedere faptul că dacă ești fotograf sau pur și simplu deții un aparat foto, poți surprinde niște cadre superbe, atât cu lanul de lavandă, cât și cu prietenii.
Sunt destul de multe plantații de lavandă în România, astfel încât poate oricine să ajungă la cel mai apropiat și să facă niște fotografii de vis.
Lavanda Lola
In comuna Bonțida din județul Cluj veți putea găsi una dintre primele plantații de lavandă din Transilvania, înființată în 2010. Se întinde pe 13.000 metri pătrați și e formată din peste 50 de soiuri de lavandă și nu doar de culoare mov (da, lavanda poate fi și de alte culori, ba chiar și de alte forme). Din acest loc, pe lângă faptul că puteți pleca acasă cu niște fotografii uimitoare, puteți cumpăra ulei de lavandă, apă de lavandă, balsam de buze, unt de corp, sirop, lumânări, etc. Plantația se poate vizita în perioada de înflorire sau când au loc porțile deschise.
Lavanda Aiud
Acest lan de lavandă se află în apropierea orașului Aiud, la marginea unei păduri, în zona Munților Trascău. Ca oricare lan de lavandă, acest lan este deosebit în felul său. E un loc deosebit în care fie ieși doar să te plimbi și să admiri frumusețea florilor de un mov excepțional, fie realizezi niște fotografii care îți vor rămâne în amintire peste ani. Se poate programa oricând o vizită atâta timp cât lavanda e încă înflorită.
Lavander Health
Un alt loc de poveste unde puteți surprinde niște cadre excepționale cu lanul de lavandă se află în județul Mureș, localitatea Roșiori. Pe lângă fotografiile minunate pe care le puteți realiza, puteți achiziționa de la proprietarii lanului ulei de lavandă, aranjamente, apă de lavandă și chiar și buchețele sau săculeți cu lavandă pe care fie îi păstrați pentru a vă parfuma locuința, fie îi oferiți cadou cuiva drag. Pentru a vizita acest loc este indicat să luați legătura cu cei care se ocupă de acest lan, prin intermediul paginii de instagram (@lavander_health), iar ei vă primesc în orice zi, la orice oră. Intrarea este gratuită, merită!
La Rue de Lavande
Printre numeroasele locuri unde puteți vizita lanuri de lavandă se află și plantația din satul Badon, județul Sălaj. Această plantație a fost realizată în urmă cu patru ani de către o familie din satul respectiv, situată pe un platou dreptunghiular. Este puțin mai diferită față de celelalte plantații fiindcă înflorește mai târziu (cam la 2-3 săptămâni după celelalte) din cauza soiului. Familia se ocupă și de diferitele produse rezultate din lavandă, cum ar fi aranjamente, uleiuri, coșulețe, perne cu lavandă, săpunuri, creme, sirop și lichior. Se poate vizita oricând, cu condiția ca familia respectivă să fie anunțată înainte.
Tărâmul Lavandei
Este o plantație aflată în județul Mureș, la aproximativ 15 km de Târgu Mureș, comuna Mădăraș. Aceasta se întinde pe cinci hectare, iar cine dorește să își înființeze la rândul lui o asemenea cultură de lavandă, o poate face cu ajutorul celor care dețin acest „tărâm”, fiindu-le puși la dispoziție butași. Pentru ședințe foto sau pentru a culege buchețele, se poate vizita lanul în perioada festivalului organizat de către proprietari în fiecare an.
Grădina de Lavandă
Această afacere de familie a început în anul 2015. Lavanda se întinde pe o suprafață de două hectare și se află în comuna Țipărești, județul Prahova. Proprietarii vă pun la dispoziție atât uleiuri esențiale, cât și apă de lavandă, sare, săpunuri, miere infuzată cu lavandă, gel de duș și chiar șampon. În mod normal, se poate vizita lanul oricând, dar depinde de vreme și de ce evenimente au loc în acea perioadă în lanul de lavandă.
Parfumul de Lavandă
Intr-un sat din comuna Durnești, județul Botoșani, mai exact în satul Guranda, între un iaz și o pădure, se află plantația „Parfumul de Lavandă”, întinsă pe o suprafață de 7000 de metri pătrați. Înainte de a vizita acest loc, proprietarii trebuie anunțați, iar înainte de plecare puteți cumpăra de la aceștia ulei, săpun și săculețe cu plante uscate. O veste bună ar fi că aceasta e o cultură ecologică, deci spor la preparat ceai de lavandă!
Dacă încă nu ai vizitat niciuna dintre plantațiile de mai sus, nu e târziu. Fă o mică excursie cu familia sau ia-ți prietenii și mergeți la cea mai apropiată plantație de voi și cu siguranță nu veți pleca dezamăgiți. Pe lângă mirosul îmbietor al lavandei, veți pleca cu fotografii minunate, sau chiar cu niște suveniruri drăguțe și originale. Grăbește-te!