Studentie

75 de elevi vor fi oaspeții UTCN timp de 2 săptămâni în cadrul școlii de vară Electro-Summer

universitatea tehnica cluj napoca

Începând de luni, 17 iulie, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca(UTCN) găzduieste 75 de elevi provenind din grupuri defavorizate, care vor participa la școala de vară de tip punte, Electro- Summer.

Proiectul implică cele 3 facultăți de profil electric ale UTCN – Automatică și Calculatoare; Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației; Inginerie Electrică și are caracter inovator integrând armonios atât aspecte privind familiarizarea elevilor cu mediul universitar şi aspectele de predare învăţare, cât şi  activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă, abilităţi de comunicare în vederea susţinerii adaptării acestora la viaţa de student.

Aceste aspecte sunt extrem de relevante în cazul elevilor din medii defavorizate care nu sunt pregătiţi din acest punct de vedere în mediul familial. Timp de 2 săptămâni, elevii vor avea parte de un tur al orașului, cursuri, activități culturale, vizite la muzee, activități sportive, workshop-uri pe teme de comunicare și management financiar, vizite la marile companii, precum și excursii.

”Școală de vară pentru creșterea accesului la învățământ terțiar în domeniul electric prin motivarea elevilor de liceu aflați în situații de risc – ELECTRO-SUMMER” – este unul dintre proiectele pe care UTCN le-a câștigat în urma competiției deschise pentru finanțarea programelor de vară tip punte (şcoli de vară) în cadrul proiectului ROSE, schema de granturi pentru universități. Din cele 69 de proiecte depuse la nivel național, Electro-Summer s-a clasificat pe locul 5 cu 89 de puncte.

Obiectivul principal al proiectului este susținerea unui număr de minimum 75 de elevi pe an care provin din grupuri dezavantajate, pentru o durată de trei ani, prin participarea la programe de vară de tip punte în vederea creșterii accesului la învățământul terțiar în domeniul electric.

Directorul și coordonatorul proiectului S.l.dr.ing. Anca Iulia NICU.

Proiectul privind învățământul secundar (ROSE) își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat. Finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, proiectul va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale pe o perioadă de 7 ani (2015 – 2022).



Lasă un răspuns

Site creat de