Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui în perioada 14 – 16 septembrie 2022 Conferințele Dilema Veche.
În cadrul acestei ediții invitații vor discuta pe tema „Bogați și sărăci”, iar conferințele vor avea loc, câte două în fiecare zi de program, în sala Jean Monnet a Facultății de Studii Europene (strada Em. de Martonne nr. 1), începând cu ora 18.00.
Intrarea este liberă.
La eveniment vor conferenția: Radu Nechita, Bogdan Voicu, Anda Zahiu, Bogdan Glăvan, Emanuel Socaciu și Teodor Baconschi.
„Într-o lume din ce în ce mai dezbinată, Conferințele ”Dilema veche” abordează temele cu adevărat controversate pentru a dovedi că acestea se pot discuta cu folos în cadrul culturii, civilizat, chiar dacă ferm, inteligent, informat. Problema raporturilor dintre bogați și săraci, dintre bogăție și sărăcie, este o milenară obsesie dureroasă, generatoare de frustrări, de gesturi nesăbuite, dar și de acțiuni benefice. Conferințele ”Dilema veche” abordează această temă în stilul impus în cultura română de revista ”Dilema veche”, mai ales prin deja binecunoscutele ei dosare, adică din mai multe perspective epistemice și ideologice.
Astfel, această ediție a Conferințelor noastre a invitat reputați filozofi, economiști, sociologi și teologi să-și exprime punctele de vedere asupra raportului dintre bogăție și sărăcie.
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sunt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
Mizăm pe competență fie și în dauna popularității, într-o ediție a Conferințelor ”Dilema veche” găzduită de cea mai prestigioasă universitate a țării, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.”, declară Sever Voinescu, redactor-șef Dilema veche și moderatorul conferințelor.
[…] Astfel, aceasta continuă tradiția Universitas Claudopolitana, începută în 1581 cu educația în limba latină, la care s-a adăugat ulterior și limba germană și va fi transformată în 1919 de regele Ferdinand în Universitatea românească din Cluj, aceasta din urmă evoluând în ceea ce numim astăzi Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (UBB). […]