Important, Studentie

EduNext, aplicația lansată la Cluj care promite să reducă haosul vieții de student: Peste 1.000 de utilizatori în prima lună

EduNext

EduNext, aplicația lansată la Cluj care promite să reducă haosul vieții de student: Peste 1.000 de utilizatori în prima lună

O platformă online gratuită lansată la Cluj-Napoca încearcă să rezolve una dintre cele mai frecvente probleme ale studenților: fragmentarea informațiilor și dificultatea de a găsi rapid resurse utile pentru viața academică, socială și profesională. EduNext reunește într-un singur spațiu digital oferte și reduceri la comercianți locali, evenimente, joburi, marketplace dedicat studenților, resurse academice și funcții de comunitate.

Platforma este activă în șase centre universitare: Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, București și Craiova. La o lună de la lansarea oficială, echipa anunță peste 1.000 de studenți înregistrați și 30 de parteneri comerciali activi.

Cum a apărut EduNext dintr-o problemă întâlnită de un student

Ideea platformei a pornit de la dificultățile întâlnite de unul dintre fondatori în primul an de facultate. Echipa spune că nevoia de comunicare și acces rapid la informații a devenit punctul de plecare pentru dezvoltarea proiectului.

„Totul a pornit de la o nevoie personală a colegului meu, care este și unul dintre fondatori, Dragoș. În primul an, a vrut să dea meditații la o materie și a realizat cât de greu este să comunici cu cineva din afara grupului restrâns de WhatsApp al propriei grupe de facultate.”

Din această experiență, echipa a observat și alte dificultăți recurente pentru studenți: accesul limitat la informații despre evenimente, găsirea unui job part-time relevant sau lipsa ofertelor dedicate tinerilor.

„Comunitatea studențească e imensă, dar era complet fragmentată. Problema principală pe care o rezolvăm este această fragmentare a informației. Studenții trebuie să navigheze azi prin zeci de surse: grupuri de Facebook pentru cazare, WhatsApp pentru notițe, site-uri de joburi și aplicații separate pentru evenimente. Noi aducem totul într-un singur loc, oferind un ecosistem digital care simplifică viața de zi cu zi.”

Echipa mai spune că prima versiune a platformei a fost construită de Dragoș începând din februarie 2025, deși acesta era student la Construcții și nu avea experiență anterioară în programare. Ulterior, proiectului i s-au alăturat Viktor, implicat în extinderea rețelei de parteneri și dezvoltarea business-ului, și Șerban, care gestionează relația cu partenerii comerciali.

Studenții aflați la început de facultate, printre principalii utilizatori ai platformei

Potrivit echipei EduNext, platforma se adresează tuturor studenților din România, însă este gândită în special pentru cei care se mută într-un oraș nou și încearcă să se adapteze rapid vieții universitare.

„Mulți studenți ajung într-un oraș nou fără să cunoască oameni, fără să știe unde găsesc anumite servicii, ce localuri frecventează studenții, unde sunt sălile de clasă sau ce oportunități există în jurul lor.”

Printre problemele identificate de echipă se numără lipsa de integrare socială, presiunea financiară, accesul dificil la informații și găsirea rapidă a resurselor utile pentru facultate.

EduNext reunește reduceri, joburi, marketplace și resurse academice într-o singură platformă

Platforma este construită ca un ecosistem digital cu mai multe module dedicate nevoilor studenților. Echipa susține că diferența față de alte platforme este integrarea componentelor academice, sociale și financiare într-un singur loc.

„Diferența majoră este abordarea de ecosistem complet. Există soluții punctuale pe piață, dar nicio platformă nu acoperă atât de specific fiecare nevoie, de la academic la social și financiar.”

EduNext include:

  • oferte și reduceri la parteneri locali;
  • joburi, internshipuri și voluntariate;
  • bibliotecă digitală pentru materiale de studiu;
  • marketplace pentru anunțuri și schimburi între studenți;
  • LinkUp, pentru activități și conexiuni sociale;
  • MyCity, o hartă interactivă pentru orientare rapidă;
  • forum comunitar pentru întrebări și recomandări.

Echipa afirmă că aceste funcționalități sunt gândite pentru a reduce timpul pierdut în căutarea informațiilor și pentru a simplifica accesul la oportunități relevante.

„Concret, platforma reduce timpul pierdut căutând informații, scade costurile de zi cu zi și îi ajută pe studenți să fie mai conectați și mai activi în comunitatea lor.”

UniGuide, modulul bazat pe inteligență artificială aflat în dezvoltare

Unul dintre modulele aflate în implementare este UniGuide, descris de echipă drept un ghid interactiv pentru elevi și studenți.

„UniGuide este modulul nostru aflat în implementare, conceput ca un ghid interactiv pentru elevi și studenți. Acesta folosește un chestionar personalizat bazat pe inteligență artificială pentru a-i ajuta pe tineri să compare ofertele educaționale ale universităților din România.”

Potrivit reprezentanților platformei, scopul este oferirea unor informații care să îi ajute pe tineri să ia decizii informate privind facultatea și viitoarea carieră.

Sistemul de Coins transformă implicarea în reduceri reale pentru studenți

EduNext include și un sistem de recompensare bazat pe monede virtuale numite Coins. Studenții primesc aceste monede pentru activități considerate utile în comunitate.

„Studenții primesc aceste monede pentru orice interacțiune utilă: dacă încarcă notițe în Library, dacă organizează un Link-Up, dacă sunt activi pe forum sau dacă fac recomandări.”

Monedele pot fi transformate ulterior în reduceri oferite de partenerii comerciali ai platformei.

„Cu cât ajuți mai mult comunitatea, cu atât beneficiezi de mai multe avantaje în orașul tău.”

Peste 1.000 de studenți și 30 de parteneri comerciali după prima lună de activitate

La o lună de la lansare, EduNext anunță peste 1.000 de studenți înregistrați și 30 de parteneri comerciali activi. Echipa spune că platforma colaborează și cu 33 de organizații studențești care folosesc aplicația pentru promovarea evenimentelor.

Printre exemplele de feedback primite de la utilizatori se numără economiile realizate prin ofertele disponibile în aplicație și utilizarea hărții interactive pentru orientarea în orașele universitare.

„Un utilizator ne-a scris că a reușit să economisească peste 100 de lei folosind doar patru oferte din aplicație.”

Echipa afirmă că până în septembrie 2026 își propune să depășească pragul de 10.000 de utilizatori activi și să consolideze prezența platformei în cele șase centre universitare în care este deja disponibilă.

Mai multe detalii pe edunext.ro

EduNext platforma studenti Cluj


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de